Alexandru Tănase: DEMISIONEZ, atacurile asupra mea nu sunt pertinente, eu nu am venit în funcția de ministru ca să fiu țintă electorală

Embed:

Ministrul Justiției, Alexandru Tănase, își dă demisia. Anunțul a fost făcut astăzi pe pagina sa de facebook. Decizia a fost luată ca urmare a unei campanii de denigrare la adresa sa. Tănase a menționat că a acceptat fotoliul de ministru pentru a promova reforme în acest domeniu, dar nu pentru a se implica în activități politice și a deveni țintă electorală.

Ministrul Justiției a scris că își va prezenta demisia zilele următoare. Tănase i-a mulțumit premierului Pavel Filip pentru încrederea acordată.Alexandru Tănase a mai condus această instituţie în perioada 2009-2011. Până în luna mai a anului trecut a fost președinte al Curții Constituționale.

El a absolvit facultatea de Drept din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

Lasă un comentariu