Cazul medicului bătut de la Spitalul Clinic Municipal nr. 1: Victima susţine că îi este frică să revină la serviciu

Embed:

Doctorul de la Spitalul Clinic Municipal nr. 1 care a fost bătut de soțul unei paciente ar vrea să abandoneze domeniul. Şefa Secţiei Terapie, Ala Valenga, susţine că nu-şi poate reveni din şocul trăit şi spune că îi este frică să se mai întoarcă la serviciu. Femeia povestește că bărbatul a lovit-o cu pumnii și piciorele, iar ea a ajuns la Institutul de Medicină Urgentă cu comoție cerebrală și câteva coaste rupte. Poliţia a înregistrat incidentul, însă poliţistul de sector a menţionat că va cerceta cazul mâine.

Incidentul a avut loc ieri. Bărbatul s-a înfuriat când a aflat că soția sa, internată în Spitalul nr.1, a decedat. Acesta și-a vărsat nervii pe șefa secției Terapie. Medicul agresat spune că nu a reușit să discute cu bărbatul.

"Am simțit cum o persoană se apropie de mine din spate, m-a apucat de păr și m-a dat jos. Eu nu înțelegeam, în general, ce se întâmplă. La ziua de astăzi, mă gândesc că activitatea o sfârșesc în spitalul dat. Părerea oamenilor mei, părerea familiei mele, ei insistă ca eu să plec de acolo", a spus şefa Secţiei Terapie Spitalul Clinic Municipal nr.1, Ala Valenga.

Pacienții care au urmărit întreaga scenă povestesc că bărbatul, împreună cu fiul său, au făcut scandal pe holurile instituției.

Asistentele din secția în care a fost internată soția agresorului spun că deseori sunt înjurate de către pacienți sau rudele acestora, dar în acest caz, lucrurile au ajuns prea departe.

"Da, ne-am speriat și stau și mă gândesc că venind la lucru, în tură de 24 de ore, stau și mă gândesc ce poate să se întâmple. La orice moment stau și mă stresez și mă gândesc ce poate să se întâmple", a spus asistenta medicală Maria Stegari.

Soția bărbatului care a lovit-o pe doctoriță a fost internată acum câteva zile cu afecțiuni cardiace. Iar ieri dimineața femeia, în vârstă de 69 de ani, a decedat subit, în urma unui atac cardiac. Administrația instituției precizează că medicii au făcut tot posibilul pentru a salva femeia.

"La venirea soțului, deci a anunțat de către paciente că soția lui a murit. Dumnealui, fără să ceară cuiva explicații sau să afle care a fost situația, a agresat doamna doctor prima pe care a văzut-o. În ultima perioadă, personalul medical este agresat practic zilnic verbal, fizic sau este șantajat, acuzat", a spus purtătorul de cuvânt Spitalul Clinic Municipal nr.1, Cristina Ipati.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale condamnă incidentul. Secretarul general de stat, Boris Gîlcă, a postat un mesaj pe o rețea de socializare prin care a precizat că dacă va fi nevoie, va colabora cu autoritățile competente pentru investigarea cazului.

Lasă un comentariu