Ceartă cu final tragic. Un adolescent de 17 ani din raionul Dubăsari a fost înjunghiat în piept de un amic

Embed:

Un adolescent de 17 ani a ajuns la spital, după ce ar fi fost înjunghiat cu un cuţit de un prieten de aceeaşi vârstă. Incidentul s-a produs aseară, pe o stradă din satul Coşniţa, raionul Dubăsari, în urma unui conflict iscat între cei doi băieţi.

Tatăl vitreg al agresorului spune că băiatul s-a întors acasă seara târziu şi ar fi fost băut. 

"A fost poliţia la 12 noaptea şi l-au luat şi a venit înapoi. Era beat. Omul când este beat nu ştie ce face", a precizat tatăl vitreg al suspectului, Valeriu Moiseiev.

Adolescentul a refuzat să discute cu echipa noastră de filmare, pentru a spune de la ce a pornit cearta. Tătăl lui vitreg afirmă, însă, că băiatul s-ar fi răzbunat, astfel, pentru faptul că victima a părăsit-o pe sora lui şi vorbea urât despre ea prin sat. 

"S-au întâlnit mai mult timp şi a lepădat-o, a găsit alta. Şi a trimis-o într-un loc. S-au întâlnit întâmplător şi a luat cuţitul şi l-a lovit în spinare", a mai spus tatăl vitreg al suspectului, Valeriu Moiseiev.

"Organul de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Dubăsari a pornit un proces penal. Urmează de a fi stabilite circumstanţele incidentului cu acumularea probelor necesare de a fi luată o decizie legală pe acest caz", a spus ofiţerul de presă, IP Criuleni, Diana Maxim. 

Adolescentul a fost rănit în zona cutiei toracice şi, în prezent, este internat în Secţia Chirurgie a Spitalului Raional Criuleni. Potrivit medicilor, viaţa lui este în afara oricărui pericol.

Lasă un comentariu