Cer pedepse mai dure! Medicii se plâng că nu se simt în siguranţă la locul de muncă

Embed:

Medicii din Capitală sunt solidari cu colega lor care a fost bătută de soţul unei bolnave care nu a putut fi salvată. Tot mai mulţi specialişti se plâng că nu se simt în siguranță la locul de muncă. Ei spun că, pe lângă faptul că adesea nu sunt respectați de pacienți, riscă să fie agresați verbal și fizic şi de rudele acestora. Democratul Petru Știrbate consideră că, pentru a evita astfel de incidente, agresorii trebuie să fie pedepsiţi mai dur, iar medicii să fie mai uniţi.

Irina Cobzari este medic pediatru la Spitalul Municipal nr.1 din Capitală şi a simţit pe pielea sa cum este să fii agresată la muncă. Acum doi ani, femeia a fost bătută până la leşin de tatăl unui pacient.

"Am fost bătută şi am suferit o comoţie cerebrală, după care am stat trei săptămâni în spital. Trebuie să existe o lege care să apere medicii", a spus medicul pediatru Irina Cobzari.

S-au confruntat cu violenţa şi alţi angajaţi ai instituţiilor medicale din oraş.

"Mă întâlnesc foarte des atunci când la locul de lucru este bruscat un medic. Îmi pare foarte rău, trebuie să lucrăm la legi pentru ca medicii de familie, medicii să fie protejați", a menționat directorul Centrului Medicilor de Familie nr.6, Buiucani, Melania Doruc.

Problema a ajuns în atenţia deputatului PDM Petru Știrbate, care s-a întâlnit cu mai mulţi angajaţi din domeniul medical, pentru a discuta despre dificultăţile cu care se confruntă.

"Un prim pas care ar fi cred că măsurile acestea ar fi înăsprirea legii. Cred că ar fi bine un al doilea pas, securizarea angajaților. Ulterior, trebuie să revenim prin liga medicilor, cred că legea malpraxisului și important să ridicăm și noi în sine prestigiul medicului", a declarat deputatul PDM, Petru Știrbate.

Directorii instituţiilor medicale se plâng şi de lipsa specialiștilor care, potrivit lor, în cele mai multe dintre cazuri pleacă peste hotare. De exemplu, Spitalul pentru copii nr.1 din Capitală are, în prezent, doar 83 la sută din numărul cadrelor medicale de care are nevoie.

"Cea mai mare problemă astăzi o avem în cadrele medicale de profil reanimaţie. Astăzi, practic din cinci medici, avem numai doi. Cadrele, care au rămas sunt de vârstă înaintată. Avem nevoie de asistente medicale, care tot în aceiași secție de reanimare nu ne ajung", a afirmat directorul Spitalului Clinic Municipal pentru Copii nr.1, Ștefan Calancea.

"Noi avem 82 de medici de familie, Fiecare medic de familiei, conform regulamentului trebuie să aibă două asistente medicale. Noi nici pe departe nu avem două. Avem doar o asistentă medicală", a precizat directorul, Asociația Medical Teritorială Buiucani, Liliana Iașan.

Lasă un comentariu