Consumatorii vor putea depune mai rapid plângeri la ANSA dacă nu vor fi mulțumiți de calitatea produselor alimentare achiziționate

Embed:

Consumatorii vor putea depune mai rapid plângeri în cazul în care vor fi nemulţumiţi de produsele alimentare vândute în centrele comerciale din ţară. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va instala boxe speciale la ieşirea din magazine şi va lansa în acest sens şi un număr de Viber. 

Dacă nu aveți la îndemână o foaie și un pix pentru a scrie o plângere pe care doriţi să o puneţi în boxele instalate de ANSA la ieşirea din magazine, o puteți face mai operativ, prin aplicația Viber. E necesar doar să expediați un mesaj în care să sesizați Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor că produsul comercializat nu corespunde normelor.

De asemenea, puteți atașa drept dovadă filmuleţe sau fotografii. În timp ce inspectorii vor începe să examineze cazul, dvs vă puteți continua drumul spre casă.

Consumatorii pot transmite plângerile la numărul de Viber 0676 75 544.

"Noi am considerat oportun să mai venim cu o serie  de noi pârghii care le va permite consumatorilor să se afle în contact permanent cu noi. De azi va începe să funcţioneze şi linia viber care le va permite în regim operativ să îşi transmită către agenţie conţinutul petiţiilor lor", a spus directorul general ANSA, Gheorghe Gaberi.

Boxele pentru petiţii vor fi instalate în centrele comerciale până la sfârşitul săptămânii. Acestea vor fi supravegheate de către inspectori delegaţi, care vor colecta plângerile şi le vor examina într-un interval de 30 de zile, aşa cum prevede legea.

"Blanchetele de petiţii sunt preconizate să fie ataşate iată aşa, un buzunărel lateral, ca utilizatorul sau petiţionarul să aibă posibilitatea de a o scoate şi a o îndeplini pe loc şi a o pune în urna de petiţionare", a menționat şeful direcţiei ANSA, Sergiu Sîrghi.

Petiția trebuie sa conţină informaţii complete. Bonurile de plată sau alte dovezi referitoare la produsele dubioase trebuie anexate. În primele trei luni ale acestui an, la ANSA au fost depuse peste 300 de plângeri. În cele mai multe dintre ele, consumatorii au raportat produselor alimentare neconforme.

Lasă un comentariu