Menu
Embed:

Prima Oră, 10 Iulie 2020

Astăzi la Prima Oră!

1. O mare parte dintre moldoveni au simțit scăderea veniturilor în perioada pandemiei, iar circa 4 la sută din aceștia au fost nevoiți să-și vândă anumite bunuri ca să facă față crizei. Mai multe despre veniturile mici din această perioadă aflăm după ce analizăm datele unui sondaj.

2. Multe persoane se plâng despre faptul că munca sedentară de birou îi împiedică să fie mai activi și să ducă un mod sănătos de viață. Dar știați că chiar și 15 minute de “patrulat” prin birou iți determină corpul să producă la nivel celular mai multă energie decât de obicei.Vă spunem cum puteți face sport la birou.

3. Astăzi în rubrica Vedete la Perete cu Daniela Marin, aflăm cine dintre vedete a decedat de COVID-19, dar și ce a declarat Tom Hanks în primul său interviu după ce s-a tratat de COVID.

4. Iar cu psihologul discutăm dacă pandemia creează careva sechele. Și de ce cei care se îmbolnăvesc devin "rușinea satului".

Și tot astăzi anticipăm felicitările pentru actorul, regizorul și directorul Teatrului Eugen Ionescu, Petru Vutcărău. Maestrul împlinește pe 11 iulie frumoasa vârstă de 60 de ani.Ne spune chiar el dacă își sărbătorește Ziua de naștere sau nu. Având în vedere că suntem în pandemie.

Alegeți Prima Oră!

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.