Menu
Embed:

Doi moldoveni care au șantajat o tânără cu fotografii intime pentru a obține bani au ajuns în vizorul oamenilor legii

Atenție la capcanele internetului! O tânără a fost șantajată de doi indivizi, după ce i-a transmis unuia dintre ei, prin intermediul rețelelor de socializare, fotografii în ipostaze intime. Acesta este deținut în penitenciarul Cricova, ispășindu-și pedeapsa pentru infracțiuni similare.

Potrivit oamenilor legii, la sfârșitul lunii iunie, individul care își ispășește pedeapsa în pușcărie a făcut cunoștință cu o femeie în vârstă de 32 de ani prin intermediul rețelelor de socializare. După ce au avut mai multe discuții, acesta a convins-o pe femeie să-i expedieze câteva fotografii în care apare în ipostaze intime. Ulterior, victima a primit un mesaj de la un utilizator necunoscut, care s-a prezentat a fi un judecător din Chișinău, iar apoi i-a spus că este polițist. Acesta i-a expediat pozele și a amenințat-o că va fi trasă la răspundere penală pentru răspândirea în internet a fotografiilor cu caracter pornografic. Presupusul om al legii i-a spus victimei că o poate ajuta în schimbul sumei de o mie de euro. Banii urmau să ajungă la deținut prin intermediul unui taximetrist, însă femeia a decis să anunțe poliția despre acest caz și nu i-a mai transmis. În urma perchezițiilor în penitenciarul de la Cricova au fost depistate și ridicate două telefoane mobile, o cartelă SIM și un carnet cu diferite înscrisuri. Potrivit Codului Penal, cei doi indivizi riscă până la 7 ani de închisoare.






© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.