Menu
Embed:

Cronica lui Bogatu, 23.03.2019

Un prolog violent

În mod normal ar fi trebuit să încep emisiunea cu prima întrunire a noului corp de legiuitori. Numai că viața bate filmul și de aceea mă văd silit să inversez ordinea cronologică a evenimentelor. În  dimineața zilei de joi, prima ședință a Parlamentului de legislatura a zecea a avut un prolog ciudat. Aceasta a fost prefațată de un miting al deputaților ACUM care se vede că nu s-au obișnuit cu noul lor rol de legislatori și au făcut ceea ce știu mai bine: au protestat în fața sediului Parlamentului împotriva condamnării în instanță a doi activiști ai blocului pentru viol și fraudă.

Ce ascunde atacul la Sârbu

Printre adepții PAS și ai Platformei DA s-au înghesuit și niște persoane dubioase, militanți ai unor grupări anarhiste și rusofile. S-a creat impresia că Moscova și-a trimis renumiții omuleți verzi La Chișinău. În mijlocul acestui grup suspect s-a aflat și penalul Pavel Grigorciuk din mișcarea Antifa. Înfierbântat, probabil, de  fervoarea protestului, după încheierea primei ședințe a Parlamentului, Grigorciuc, în prezența  avocatului lui Platon, l-a atacat violent în grădina publică pe deputatul PDM Sergiu Sârbu în urma căreia acesta din urma s-a ales cu o comoție cerebrală și a fost internat în spital.

Pavel Grigorciuc e un recidivist. A fost condamnat anterior la patru ani și jumătate de închisoare cu suspendare pentru dezordini în masă. Face parte din grupul Petrenko, are interdicție de intrare în Ucraina. Judecând după ultimele declarații ale lui Andrei Năstase care cerșește iar sprijinul stângii rusofile, prezența la mitingurile blocului ACUM a unor provocatori din grupări extremiste aflate în solda Kremlinului nu este întâmplătoare.

Prima ședință

Parlamentul a trecut cu bine de ședința de constituire, deși nu fără emoții și cu rezultate relativ modeste. În ciuda caracterului cvasi-steril al primei întruniri a Legislativului, care nu a durat mai mult de oră, aceasta a fost lămuritoare în foarte multe privințe. Au existat suspiciuni că ședința ar putea să se lase cu scandal, având în vedere faptul că reprezentanții partidelor PAS și PPDA au organizat un protest în dimineața zilei de joi. Cu excepția unui singur derapaj minor provocat de partidul ȘOR, deputații au fost cuminți, chiar și cei din blocul ACUM. Președintele Curții Constituționale, Mihai Poalelungi, a prezentat un raport privind rezultatele scrutinului.

Doar trei dintre cele patru formațiuni reprezentate în Parlament și-au constituit fracțiunile - PSRM, PDM și partidul ȘOR, nu însă și blocul ACUM. Andrei Năstase a lăsat să se întrevadă că, potrivit regulamentului, are la dispoziție timp pentru a rezolva această problemă.  Acest fapt pare să fie o dovadă în plus că în sânul său există disensiuni. Așa o fi sau altfel, majoritatea parlamentară nu a fost formată și prima ședință a Parlamentului s-a încheiat în coadă de pește.

Totuși, președintele fracțiunii PDM, Pavel Filip, speră că partidele, în ciuda divergențelor, vor începe discuțiile în vedere formării unui nou guvern. Un impediment în calea formării unei majorități parlamentare ar putea fi poziția președintelui Dodon. Iată de ce asupra alocuțiunii sale în cadrul primei ședințe a Legislativului merită să zăbovim nițel. Unele dintre afirmațiile  sale dau de bănuit că el este tentat să acționeze pe bunul său plac, ignorând Constituția. După  divagațiile pe teme internaționale, Igor Dodon a declarat că nu va accepta o majoritate parlamentară formată din transfugi. Nu-mi plac nici mie transfugii.

Contează însă legea, nu părerile noastre despre echitate. Legislația nu interzice transferul deputaților dintr-un partid în altul, de aceea refuzul de a valida o coaliție din care ar face parte  transfugi ar fi un abuz. Dodon a mai afirmat că Republica Moldova ar fi continuatoarea statului format de voievodul maramureșean Bogdan în 1359, ceea ce este un atentat la tratatele internaționale, deoarece succesoarea de drept a Moldovei medievale este România, nu R. Moldova, aceasta din urmă fiind doar succesoarea RSS Moldovenești. 

Rusia contra PDM

Între timp, spațiul public din Republica Moldova este intoxicat de  semnale derutante transmise din capitala rusă. Se pare că Moscova ar fi împotriva unei coaliții dintre Partidul Socialiștilor din Moldova și Partidul Democrat, însă ar agrea o alianță dintre PSRM și Blocul ACUM.  

Potrivit ziarului moscovit Kommersant, publicația pe care Kremlinul adesea o folosește pentru scurgeri de informații confidențiale în presă, Rusia așteaptă că partidul pro-prezidențial al lui Igor Dodon să înceapă să acționeze în sfârșit împotriva oligarhului Plahotniuc și a Partidului Democrat. Analistul politic Nicolae Negru consideră că acest articol, care pretinde că se bazează pe surse oficiale de încredere, nu-i exclus să exprime poziția Moscovei.

Binomul Dodon - Năstase

Că lui Dodon Moscova i-ar fi interzis să coalizeze cu PDM a spus recent și fostul ambasador Andrei Popov, un suporter declarat al blocului ACUM. Colac peste pupăză, joi și Andrei Năstase, după cum chiar el a recunoscut, a încetat să se ascundă după deget și a recunoscut că apelul acumiștilor către deputați de a vota inițiativele lor pretins antioligarhice sunt adresate cu precădere socialiștilor. Mai vreți și alte dovezi cu adevăratul binom este nu Dodon - Plahotniuc, ci Dodon - Năstase, un binom, după cum scrie Kommersant, de Kremlin.  

Un partener cheie

Republica Moldova rămâne un partener cheie pentru UE. Acest fapt l-a subliniat deunăzi, după ședința Consiliului Afacerilor Externe al Uniunii Europene, Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate.  

Anterior dinspre Bruxelles au venit semnale la Chișinău că intrarea PSRM la guvernare nu ar fi dorită. Ca să nu mai vorbesc de Washington care, chiar a doua zi după alegerile parlamentare, a dat de înțeles, printr-un comunicat al Departamentului de Stat, că partidele prooccidentale care au intrat în Legislativ ar urma să se miște repede pentru a forma o coaliție pro-europeană.

Nazarbaiev, pionier

Premieră absolută în spațiul asiatic al fostei URSS. Pentru prima dată un președinte autoritar din Asia Centrală se retrage singur și nesilit de nimeni din cea mai înaltă funcție de stat. Președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, după 30 de ani de guvernare, a demisionat, cedând postul de șef al statului președintelui Senatului kazah Kasîm-Jomarat Tokaev, până la alegerile prezidențiale noi. Astfel, în ciuda regimului autoritar pe care l-a instaurat în țară, a demonstrat  o dată în plus că-i un politician diferit de marea majoritatea a autocraților din Asia Centrală care se cramponează cu orice preț de putere.

Modelul Deng

Nazarbaev rămâne președinte al Consiliului de Securitate, funcție atribuită pe viață primului președinte al Kazahstanului. De unde și concluzia că el, după modelul Deng Xiaoping, va juca rolul de lider informal al țării. Pe de altă parte, noul președinte Kasîm Jomart Tocaev, este un intelectual rasat care, în afară de limba kazahă, vorbește fluent engleza, chineza, rusa și franceza. Acesta este considerat unul dintre autorii  proiectelor politice și constituționale care au împiedicat transformarea Kazahstanului într-un satelit al Rusiei. Deși este membru al Uniunii Eurasiatice, Kazahstanul și-a luat distanța de precauție față de Moscova, strângând relațiile cu SUA și China. 

Nazarbaev a încurajat trecerea țării de la alfabetul rus la cel latin, nu a recunoscut nici pretinsa independență a Abhaziei și Osetiei de Sud, nici anexarea Crimeii, nu a votat contra rezoluției Adunării Generale a ONU privind retragerea trupelor ruse din Transnistria. Asta spune multe despre Nazarbaev, credeți-mă!

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.