Menu
Embed:

Cronica lui Bogatu, 24 Noiembrie 2019

Nostalgicii după Troțki

Nu o să vă vină a crede, dar blocul ACUM, cel puțin unul dintre membrii guvernului Sandu, și-a dorit reeditarea terorii roșii instituite de bolșevici în anul 1918. Fostul ministru al Economiei,Vadim Brânzan, a regretat într-o emisiune televizată că Executivul nu a reușit crearea unor tribunale militare revoluționare de tip sovietic. Bolșevicii le numeau „revvoentribunal” și le-au folosit împreună cu VCK-ul lui Felix Dzerjinski pentru asasinarea în masă a dușmanilor de clasă în anii terorii roșii. ”Revvoensoviet”-ul, despre care vorbește nostalgic Brânzan, era în primii ani ai puterii sovietice autoritatea militară supremă în frunte cu Leon Troțki.

Împătimiți de teroarea roșie

Normal e că justițiarul Stanislav Pavlovschi se arată șocat. Deși este unul dintre fondatorii Platformei DA, cum-necum a fost judecător la CEDO și cunoaște diferența dintre un stat de drept și unul totalitar. Nu degeaba s-a retras din guvernul Sandu la doar două săptămâni după ce a preluat portofoliul de ministru al Justiției, iar în luna septembrie 2019 a demisionat și din postul de vicepreședinte al PPDA. A văzut probabil ce hram poartă unii dintre luptătorii pentru dez-oligarhizare. Iată și vicepreședintele Platformei DA A. Slusar regreta deunăzi că guvernul Sandu nu a acționat mai radical prin legi speciale. Era de așteptat deci ca împătimiții de tribunale revoluționare să se alieze cu socialiștii pro-ruși care s-au folosit de ei și apoi le-au dat un picior în fund, aservind Republica Moldova Kremlinului. Nu e de mirare că azi Dmitri Kozak își bate joc de credulitatea blocului ACUM.

Nașul își umilește finii

Vicepremierul rus, Dmitri Kozak, nașul de la Kremlin al coaliției ACUM/PSRM, mărturisește nonșalant că PAS și Platforma DA au fost niște fraieri când în iunie au bătut mâna cu Dodon și Partidul Socialiștilor. Coaliția ACUM/PSRM, spune vicepremierul rus Dmitri Kozak, nu avea cum să dureze mult. El se arată surprins că aceasta guvernare hibrid a rezistat cinci luni de zile, îi mulțumește lui Dumnezeu că a căzut și dezvăluie pe pagina de Facebook a Ambasadei Moscovei la Chișinău că ideea coabitării PSRM cu blocul ACUM a aparținut Rusiei, nu Germaniei sau SUA, după cum se vehicula în mass-media.

Colonizare prin îndatorare

Dmitri Kozak precizează că împrumutul de 500 milioane de dolari pe care îl cerșesc rușilor Dodon și Chicu este unul de 300 milioane aflat în faza ideilor. De fapt, Putin nu are așa bani nici pentru Crimeea, darămite pentru Republica Moldova. Speculațiile pe tema halucinantului credit rusesc nu sunt altceva decât o momeală pentru alegători ca să-l voteze pe Dodon în alegerile prezidențiale.. Avem de a face cu o tentativă de colonizare imperialistă rusă prin îndatorare. Dacă cineva la Chișinău va accepta un atare împrumut, va comite un act de înaltă trădare și va trebui să răspundă pentru nelegiuirea comisă. A mai fost unul la Kiev, numit Viktor Ianukovici, care a acceptat în 2013 un generos credit rusesc. După câteva luni poporul l-a izgonit din țară. Dodon n-ar strica să învețe lecția Maidanului.

Justiție după calapod rusesc?

Premierul personal al președintelui Dodon a revenit miercuri cu mare tam-tam de la Moscova, anunțând chiar de la aeroport că ar fi obținut, dragă Doamne, favoruri de la ruși. Chiar dacă încerca să fie serios și plin de importanță, conștient fiind de semnificația momentului politic, a amuzat până la urmă toată lumea când a spus că Rusia este interesată de succesul reformei justiției în Republicii Moldova . Putin și justiția sovietică, pe care liderul rus o reface pe zi ce trece în țara sa, au o experiență bogată, bineînțeles. Reforma procuraturii în Republica Moldova ar putea fi realizată după manualele călăului Vîșinski, de exemplu. Ar putea fi restabilite și tribunalele militare revoluționare adorate de ministrul acumist Brânzan. Unde mai pui că eficacitatea justiției ruse a fost recent testată cu ocazia ultimelor alegeri municipale din Moscova, unde, înainte de votare, au fost eliminați din cursă și arestați toți liderii opoziției antisistem. Reforma justiției cu ajutorul rușilor, dle Chicu? Spasibo, niet!

Mincinoasa ieftinire a gazului

Premierul Ion Chicu a mai anunțat, îndată după aterizarea pe aeroport, că ar fi obținut, în urma negocierilor de la Moscova cu președintele guvernului rus Medvedev și președintele concernului Gazprom Miller, ieftinirea prețului la gazele naturale, ceea ce nu-i decât o cacealma ordinară. Chicu minte de îngheață apele. El personal nu are niciun merit. Iar Dodon nici atâta. Gazele naturale de bună seamă ar putea fi livrate de la 1 ianuarie 2020 cu un preț redus, însă nu doar pentru Republica Moldova, ci și pentru Bulgaria, Macedonia, Austria și alte țări europene. Vorba e că monopolul rus Gazprom se vede silit să ieftinească gazul pentru întreaga Europă întrucât a scăzut cererea pe piață. Au apărut mai multe surse alternative, până și Bulgaria de la un timp încoace cumpără mai puțin gaz din Rusia. Concurența crește și Gazprom a fost constrâns să reducă prețul la gaz cu mult înainte de a vizita Ion Chicu Moscova.

Riscurile tranzitului de gaze

În treacăt fie spus, săptămâna trecută, Banca de Investiții a Uniunii Europene a propus încetarea finanțării proiectelor legate de energiile fosile, începând cu anul 2022, ceea ce va conduce la renunțarea treptată a țărilor europene la gazele naturale, fapt ce a trezit, de altfel, o reacție furibundă a președintelui rus Putin. Mai e până atunci însă. În schimb, o problemă gravă poate să apară chiar iarna aceasta. Livrarea gazului rusesc către Republica Moldova și alte state europene , nu-i exclus să fie sistată de Ucraina de la 1 ianuarie 2020, risc real despre care Ion Chicu a vorbit vag și confuz.

Lingușeala dulce mult aduce

Nu există niciun scenariu alternativ care ar acoperi întregul necesar de gaze naturale pentru Republica Moldova. Reversul prin conducta transbalcanică dinspre Turcia nu este suficient. Oricum, pe Ion Chicu nu avem cum să ne bazăm, întrucât la întoarcerea din Rusia a dovedit o dată în plus că nu are caracter, de vreme ce nu i-a fost jenă să facă pe lacheul lingușitor. După cum scria Vasile Alecsandri, a da din coate nu e cu nimic mai uman decât a da din coadă.

Tusk, președinte al PPE

Cea mai mare familie politică din Europa are un nou lider. Polonezul Donald Tusk, al cărui mandat de președinte al Consiliului European se încheie, a fost ales în fruntea Partidului Popular European. La Congresul PPE de la Zagreb, el a îndemnat creștin-democrații europeni să lupte împotriva populiștilor, manipulatorilor și dictatorilor. Donald Tusk îi succede lui Joseph Daul în funcția de președinte PPE și trebuie să oprească declinul PPE care a pierdut teren în urma ultimelor alegeri europarlamentare.

Primul est-european

Donald Tusk este primul est-european la președinția Partidului Popular European de la fondarea acestuia, în anul 1976. Personalitate puternică, are capacitatea de a convinge, de a negocia și de a lua atitudini tranșante, dacă e nevoie. Face adesea declarații memorabile cu tentă aforistică, citate de mass-media mult vreme. Una dintre ultimele sale afirmații este: „Rusia nu-i partenerul nostru strategic, Rusia este problema noastră strategică”.

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.