Menu
Embed:

Cronica lui Bogatu, 22 Decembrie 2019

Un puci liniștit

La Chișinău, aerul libertății, anunțat cu surle și trâmbițe de liderul Platformei DA, a devenit pe neprins de veste irespirabil. Una dintre cele mai prestigioase instituții media internaționale, revista  britanică The Economist, într-un comentariu de acum o săptămână, intitulat sugestiv „Preluarea liniștită”, scrie că, la 12 noiembrie 2019, Rusia a cucerit de fapt Republica Moldova într-o tăcere deplină fără ca majoritatea populației să-și dea seama că s-a culcat într-un regim și s-a sculat în altul. Acest deznodământ era previzibil. Astăzi liderii blocului ACUM se plâng că Igor Dodon, dându-le cu tifla, i-a mințit și pe ei, și pe partenerii occidentali. Asta îmi amintește de naivitatea unor filantropi europeni care au investit cu generozitate bani pentru reeducarea unui jihadist ca să fie înjunghiați apoi cu bestialitate de acesta în ultima zi a lunii noiembrie curent pe podul Londrei.

Pleacă englezește?

Pe Maia Sandu, de altfel, a mințit-o nu doar Dodon, ci și partenerul său cel mai apropiat Andrei Năstase care, după ce a pierdut puterea,  acum pune coadă între picioare și pleacă englezește, lăsând să se înțeleagă că blocul ACUM este de domeniul trecutului.

Neutralitatea ca renunțare la vis

Așadar, au activat până, politicește vorbind, și-au rupt gâtul și lor și cauzei naționale, lăsând  societatea pe mâna Moscovei. Astăzi Dodon amenință deja că la momentul potrivit se va război cu istoria românilor, că va da portul Giurgiulești oligarhilor din curtea lui Putin, acceptă oferta Kremlinului de a construi două aeroporturi care ar constitui coloana vertebrală a unei infrastructuri militare ruse pe teritoriul Republicii Moldova, cere Occidentului recunoașterea neutralității Chișinăului și toate acestea sub paravanul unei așa-zise politici echilibrate care nu este altceva decât un eufemism menit să ascundă renunțarea la vocația europeană pentru a reveni iarăși în vechea stare de vasalitate față de fosta metropolă.

Ori libertate, ori putinism

Domnul Chicu ori se preface că a pierdut contactul cu realitatea, ori ne ia pe toți de fraieri.  Nu se pune problema să te războiești cu Estul dacă cooperezi cu Vestul sau viceversa, ci să alegi un model de viață pentru viitor: ori societate deschisă, libertate politică, separația puterilor și alte valori occidentale, ori verticala puterii, persecutarea opoziției, plutocrația și autocrația putinistă. Această alegere se impune obiectiv prin forța lucrurilor, dar și Moscova ne-o constrânge s-o facem. Tocmai de aceea, când ne avântăm spre Europa, ne calcă cu buldozerele merele și strugurii. Tocmai de aceea Rusia a anexat Crimeea, iar în Donbass a dezlănțuit un sângeros război care a luat deja 13 mii de vieți omenești. Între filozofia libertății a UE și militarismul velicorus, oricât de echilibrat ai fi, trebuie să faci o alegere.

Un preț imposibil

Practic, regimul Dodon dă de înțeles prin îndemnul la echilibru și neutralitate că se poate aplana diferendul cu Rusia pentru regiunea separatistă renunțând nu doar la NATO, ci și la cursul de integrare în UE. Liderul PAS  are perfectă dreptate. Nu putem plăti pentru soluționarea problemei transnistrene cu prețul renunțării la integrarea europeană. Aș întreba-o doar dacă a fost normal să plătim cu predarea R. Moldova rușilor pentru debarcarea unui singur oligarh, fie el și Plahotniuc?  De ce nu a găsit soluții rezonabile pentru a păstra cursul proeuropean? Pentru că astăzi din zona gri a Europei, în care se bălăcea, acest stat a căzut practic de pe hartă. Deunăzi, ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, exprimând nu doar poziția Bucureștiului, ci și cea a Bruxelles-ului, la o întrevedere cu omologul său moldovean Aureliu Ciocoi, a lăsat să se întrevadă că finanțarea românească și cea europeană va fi redirecționată direct pentru comunitățile locale, guvernul central de la Chișinău nemaiprimind niciun sfanț.

Drumul spre nicăieri

Tranșa a doua din UE  nu mai vine, la orizont se întrezărește sistarea oricăror colaborări cu FMI și Banca Mondială. Putin ne-a scos în capăt. Dodon se înșeală însă dacă speră să ajungă undeva pe coama zidului Kremlinului. Rusia este mare, dar e departe de noi, din fericire. Când decidenții politici nu cunosc geografia, există riscul ca statul să greșească direcția. N-ar strica ca președintele Dodon și premierul Chicu să se uite pe hartă, după cum le-a sugerat George P. Kent, asistentul adjunct pentru afaceri europene și eurasiatice al secretarului de stat american care a vizitat recent Chișinăul. Încercând să închine Moscovei R. Moldova, un stat înghesuit între România și Ucraina, fără hotar comun cu Rusia, el o împinge de fapt într-o capcană geopolitică din care nu există nicio altă ieșire decât revenirea ei la cursul european sau desființarea  ca stat și reunirea cu România.

Tot  mai mulți unioniști

Că Republica Moldova, ajunsă la cheremul rușilor, a eșuat ca stat au înțeles înainte de toate alegătorii. Potrivit ultimului sondaj de opinie, peste o treime din electorat ar vota unirea cu România. În același timp, faimosul lider al protestelor stradale care îndemna oamenii să uite de geopolitică pentru a lupta exclusiv cu Plahotniuc a ajuns la sapă de lemn. Credibilitatea lui Andrei Năstase a căzut sub 2 procente, iar partidul său, dacă mâine ar avea loc alegeri, nu ar intra în parlament. Numărul unioniștilor s-a triplat într-un deceniu. În 2009, când a căzut regimul comunistului Voronin, pentru unire ar fi votat în jur de 12-14 la sută. Dintr-un curent marginal unionismul s-a transformat în prezent într-o puternică, dacă nu chiar dominantă stare de spirit la est de Prut. Paradoxal, această stare de spirit nu este coagulată politic, unioniștii votând niște paliative, niște politicieni sau partide fără viziune realistă asupra viitorului și identității acestui popor. Există, ce-i drept, vreo 9-10 formațiuni autointitulate unioniste, dar fără vreo relevanță electorală. Fostul primar al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, însuflețit, pesemne, de cifrele sondajului, caută o formulă de coalizare a acestor partide în jurul unei platforme comune.Bănuiesc însă că reunificarea sau solidarizarea mecanică a acestor partide nu este calea cea mai potrivită. Toate aceste partide au o audiență sub 1 procent. Partidul Vitaliei Pavlicenco, de exemplu, întrunește  aproximativ 0, 1 la sută. Or, din aritmetică știm că 0 (zero) nu modifică rezultatul adunării, orice număr adunat cu 0 (zero) rămâne neschimbat. Cred că electoratul așteaptă figuri politice noi, carismatice și neîntinate care ar putea mobiliza în jurul lor unioniștii.

30 de ani de la Revoluția Română

Azi, 22 decembrie, se împlinesc 30 de ani de la răsturnarea regimului comunist al lui Nicolae Ceaușescu. După trei decenii de la evenimentele din decembrie 1989 care au început la Timișoara, părerile s-au împărțit. Unii cred că a fost o revoluție anticomunistă, alții afirmă că avem de a face cu un complot ordinar, cu o lovitură de stat inspirată de serviciile secrete sovietice, asistate de cele americane sau franceze. Consider că adevărul e undeva la mijloc. Pe de o parte, în decembrie 1989  a izbucnit o incontestabilă revoltă populară. Sute de mii de români au manifestat împotriva dictatorului. Peste o mie de protestatari și-au pierdut viața. Colaboratorul Muzeului European de Istorie Simina Bădica a povestit despre tânărul revoluționat Radu Ionescu care a fost omorât la 22 decembrie la vârsta de numai 17 ani. A avut loc deci o revoluție în sensul clasic, dacă vreți, dar a intervenit și armata, și securitatea. Profitând de situația creată, s-au implicat și serviciile de informații sovietice pentru a impune la putere oamenii loiali Moscovei.Așa au ajuns la putere Silviu Brucan, generalul Nicolae Militaru și alți comuniști pe care Ceaușescu anterior îi îndepărtase de la putere pentru relațiile strânse cu Moscova.  Asta explică violențele care nu conteneau multe zile la București. Este limpede că s-au înfruntat pentru putere diferite facțiuni rivale ale Securității și Armatei care până la urmă s-au împăcat în jurul unei figuri de compromis – Ion Iliescu, secundat de  câțiva oameni de cultură – Sergiu Nicolaescu, Ion Caramitru și alții. Libertatea este partea divină din om, spunea Petre Țuțea, care îl face sa se ridice deasupra naturii sale și să acționeze cu eroism si curaj. Schimbarea la față a României, progresul incontestabil înregistrat în cele 3 decenii de după comunism, în ciuda tuturor problemelor și obstacolelor, este opera oamenilor liberi care în decembrie 1989 și-au recâștigat demnitatea pentru ei și pentru noile generații ale neamului românesc. 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.