Menu
Embed:

Cei 32 de cetățeni ruși reținuți ieri la Minsk sunt acuzați de terorism. Oamenii legii presupun că aceștia ar fi venit în Belarus pentru a destabiliza situația

Cei 32 de cetățeni ruși reținuți ieri în Belarus sunt acuzați de terorism. Pentru faptele lor, bărbații riscă până la 20 de ani de închisoare. Potrivit anchetatorilor, aceștia fac parte din gruparea de mercenari Wagner și ar fi venit la Minsk înaintea alegerilor prezidențiale din 9 august pentru a destabiliza situația.

Mercenarii ar fi sosit în noaptea de 25 iulie și s-au cazat inițial la un hotel din capitală, apoi la un sanatoriu din suburbie. Ei au devenit suspecți deoarece, spre deosebire de turiștii ruși, nu consumau deloc alcool. Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, a cerut o investigație amplă și a venit cu atacuri la adresa Rusiei.

"Mă uit la reacția rușilor. Ei se justifică și sunt pe cale să spună că noi i-am adus aici. Este clar, trebuie cumva să-și justifice intențiile murdare."

În cadrul unui briefing, șeful adjunct al serviciului de presă al Ministerului rus de Externe, Anatolii Zaițev, a vorbit scurt despre acest subiect.

"Înainte de a trece la alte subiecte, vreau să vă spun că în timpul apropiat așteptăm comentarii de la ambasadorul Rusiei în Belarus, Dmitri Fiodorovici Mezențev, despre situația cetățenilor ruși reținuți în Belarus."

În același timp, președintele Comitetului Dumei de Stat pentru afacerile cu CSI, Leonid Kalașnikov, a declarat că nu este în interesul Rusiei să destabilizeze situația din Belarus și că țara sa nu s-a implicat niciodată în astfel de jocuri. El a mai adăugat că Federația Rusă l-a sprijinit mereu pe Alexandr Lukașenko.

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.