Menu
Embed:

De Facto - 25 martie 2020. PANDEMIA ÎNCINGE SPIRITELE

În această ediție:

Pandemia de coronavirus încinge spiritele în societatea moldovenească. Astfel, mai multe organizații neguvernamentale reroșează autorităților de la Chișinău că s-au izolat de presă și evită întrebările incomode despre răspîndirea COVID – 19 în Republica Moldova.

ONG-urile de media au cerut Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale, Guvernului, Ministerului Sănătății și Agenției Naționale pentru Sănătate Publică să asigure informarea operativă și completă despre situația epidemiologică în contextul extinderii pandemiei COVID-19. Reacția exponenților mass-media a venit după ce președintele Igor Dodon a declarat, anterior, că va cere pedepse penale pentru promovarea panicii în presă. 

În data de 19 martie, autoritățile au deschis o platformă online gratuită pentru a prezenta numărul de cazuri infectate în fiecare raion al țării. Platforma a fost adaptată pentru Moldova de către o companie locală la solicitarea Ministerului Sănătății, cu susținerea Fondului ONU pentru Populație, în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății.

Câteva concluzii la acest subiect:

1. Așadar, deocamdată, singurele platforme de comunicare direct[ dintre autorități și presă, privind epidemia de COVID-19, rămân breafingurile organizate de ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, premierul Ion Chicu sau președintele Igor Dodon. ONG-urile de media consideră, totuși, că jurnaliștii ar trebui să aibă posibilitatea să pună întrebări directe, la care să obțină răspunsuri concrete.

2. Epidemia de COVID-19 și impactul acesteia este un subiect de interes public. Jurnaliștii au dreptul să pună întrebări și să fie informați corect, pentru ca, la rândul lor, să informeze corect populația. În era tehnologiilor informaționale pot fi organizate foarte ușor și alte punți de comunicare între juraliști și autorități. De exemplu, teleconferințele de presă ar fi o idee bună.

3. Accesul relativ limitat la informații privind răspândirea coronavirusului ar putea alimenta suspiciunea că autoritățile ar dori să ascundă ceva. Or, starea de lucruri în sistemul medical este un subiect foarte important, care vizează direct sănătatea cetățenilor. Iar cetățenii au dreptul să știe dacă sunt sau nu siguranță.

4. Pentru a spulbera suspiciunile de tot felul, autoritățile sunt obligate să fie transparente. Să ne spună adevărul, oricât de crud ar fi acesta. Doar o atitudine corectă și onestă poate calma spiritele în societate și poate responsabiliza populația. Mai bine decât blindatele de pe străzile Capitalei.

Și pe final - despre decizia de azi a Consiliului Audiovizualului, prin care ni se cere imperativ sa:
1. Prezentam în mod obligatoriu pozitia oficiala a autoritatilor publice atunci cand pe post se dau subiecte despre COVID-19.
Corect. Asta si facem.
2. Pe durata starii de urgenta prezentatorii,moderatorii si redactorii sunt obligati sa renunte la propria opinie.
Si aici as putea fi de acord, daca nu as avea cateva intrebari simple: De ce credeti ca noi, cei enumarati mai sus suntem mai putin preocupati de ce se intampla acum in tara?
De ce ne tratati ca pe niste incompetenti care ar putea enunta doar aberatii si raspandi doar falsuri in legatura cu acest virus?
Și insfarsit, ce facem cu opiniile oamenilor care au trecut prin acest chin, cu cei vindecati, cu cei bolnavi si de ce nu, cu opiniile medicilor, surorilor medicale, infirmierelor, soferilor?

A cata oara CA cade in apa ,dorind sa se aseze in 2 barci odata.
Vom reveni...

George Orwell spunea:

„Într-o lume a amăgirii universale, a spune adevărul e un act de curaj.”

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.