Menu

De Facto - 7 aprilie 2020. INIȚIATIVĂ SURPRINZĂTOARE A LUI DIACOV

Embed:

În această ediție:

În plină pandemie de corona-virus, a aparut din nou problema alegerii șefului statului. Presedintele de onoare al Paridului Democrat Dumitru Diacov a declarat, că Republica Moldova ar trebui să revină la experienta de pana în anul 2016, atunci cand șeful statului era ales de către Parlament. Democratul admite, că momentul pentru aceste discuții poate fi nepotrivit, dar spune, că scrutinul nu poate fi amânat.

Declarația lui Diacov a fost criticată dur de opoziția parlamentară, care a acuzat coaliția PSRM - PDM de promovarea unor interese ascunse. Deputatul PAS, Dumitru Ailaiba a scris pe ''Facebook'' că prioritatea actualei coaliții sunt alegerile prezidențiale și funcțiile, iar secretarul general al PPDA, Ion Terguță, afirmă, că alianța de guvernare înțelege că ar putea pierde puterea. La fel de sceptici se declară și exponenții grupului ''PRO MOLDOVA''.

A doua zi, Dumitru Diacov a șters postarea de pe Facebook. Partidul Socialiștilor a declarat astăzi, într-un comunicat de presă, că președintele trebuie ales de către popor iar lupta contra COVID-19 trebuie să fie prioritară. Iar președintele Igor Dodon a spus că subiectul alegerilor prezidențiale nu ar fi de actualitate.

Câteva concluzii la acest subiect:

1. Unii analiști politici se întreabă dacă propunerea lui Dumitru Diacov este sau nu întâmplătoare. Ei consideră că președintele de onoare al PDM este un actor important în actuala alianță de guvernare și, de regulă, nu aruncă vorbe în vânt. Experții se mai întreabă dacă alegerea șefului statului nu ar fi, de fapt, parte a unei întelegeri special între PSRM și PD, încheiată atunci când aceste două formațiuni au bătut palma să guverneze împreună.

2. Președintele Igor Dodon a respins public propunerea lui Dumitru Diacov, deoarece înțelege că abordarea acestui subiect, în plină pandemie de coronavirus, poate fi riscantă. Șeful statului își dă seama că opinia publică ar putea interpreta propunerea lui Diacov drept tentativă de a-i consolida puterea.

3. Președintele Igor Dodon admite că ratingul său, dar și al Partidului Socialiștilor, ar putea fi afectat de epidemia de coronavirus. Pornind de la acest fapt, unii analiștii politici se întreabă dacă șeful statului nu ar încerca de acum să minimiezeze efectele negative ale unor eventuale decizii neinspirate. Iar demersul lui Dumitru Diacov ar fi doar o tatonare a terenului, înaintea alegerilor prezidențiale.

4. Este cinic să derulezi procese politice atât de importante, cum ar fi alegerea președintelui, sub paravanul pandemiei de coronavirus. Cei care abordează acum acest subiect ar trebui să înțeleagă că viața și sănătatea oamenilor trebuie să fie prioritatea numărul unu a coaliției de guvernare. Restul contează mai puțin.

Napoleon Bonaparte spunea:

"Politica este o coardă, care se rupe dacă o întinzi prea mult."

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.