Menu
Embed:

De Facto - 16 aprilie 2020. ISTORICII, SCEPTICI

În această ediție:

Manifestațiile dedicate zilei de 9 Mai ar putea fi amânate pentru 24 august, din cauza pandemiei de COVID-19. Președintele țării, Igor Dodon, a declarat, în cadrul unei emisiuni la un post privat de televiziune, că tot atunci ar trebui să fie organizat și un Marș al Victoriei. Acest marș ar putea marca, în viziunea șefului statului, împlinirea a 76 de ani de la desfășurarea operațiunii Iași-Chișinău, unul din momentele decisive ale celui de-al doilea război mondial.


Mai mulți istorici din Republica Moldova nu sunt deloc încântați de propunerea președintelui Igor Dodon. Ei susțin că decizia respectivă ar putea deviza Moldova, deoarece zilele de 9 Mai și 24 august au conotații diferite pentru societatea noastră. Ei consideră că doar ziua de 9 mai trebuie să fie considerată drept zi a victoriei asupra nazismului. Aceasta este sărbătorită în întreaga lume, nu doar în Rusia sau Republica Moldova.

Câteva precizări la acest subiect:

1. În data de 24 august 1944 a fost finalizată prima etapă a operațiunii Iași-Chișinău, una din cele mai sângeroase ofensive din istoria celui de-al Doilea Război Mondial. Operațiunea a schimbat decisiv raportul de forțe în Balcani în favoarea URSS și a aliaților săi. Mai mulți istorici consideră că, în urma acestei ofensive, Basarabia a fost reanexată de Uniunea Sovietică, pentru 47 de ani.

2. Acest punct de vedere este împărtășit de o bună parte a populației moldovenești, care consideră că din anul 1944 și până în 1991, Moldova a fost, de fapt, ocupată de Uniunea Sovietică. Acest punct de vedere poate fi contestat de partidul de guvernământ, din motive ideologice, însă nu poate fi neglijat.


3. Ziua de 24 august 1944 trezește încă multe resentimente și poate constitui o nouă sursă de conflict în societatea moldovenească. În țara noastră există multe persoane ancorate în trecutul sovietic, fie din rațiuni ideologice, fie din rațiuni materiale. Dar există și oameni cărora regimul comunist le-a distrus viețile și familiile. Vorbim despre zeci de mii de oameni deportați în Siberia, care nu vor accepta o nouă sovietizare a Basarabiei.

4. Președintele Igor Dodon trebuie să ia în considerație această sursă nouă de conflict. Deoarece este șeful statului și are misiunea de a garanta echlibrul în societate. Iar dreptul la opinie este stipulat expres în Constituție, care ar trebui să fie carte de căpătâi pentru toată lumea.

Esop spunea:

"Oamenii ințelepți, prevăzând primejdiile după semne, se feresc de ele."

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.