Menu
Embed:

De Facto - 28 aprilie 2020. ROMÂNIA, ALĂTURI DE REPUBLICA MOLDOVA

În această ediție:

În aceste momente grele, provocate de pandemia de coronavirus, Republica Moldova poate miza pe sprijinul comunității europene. După ajutorul financiar consistent oferit, zilele acestea, de UE, Ungaria, Alianța Nord-Atlantică, și țara vecină România a anunțat că va trimite peste Prut un grup de medici și personal medical, pentru a ajuta colegii moldoveni în lupta cu COVID-19.

De asemenea, din rezervele României va fi trimis un lot de materiale sanitare și medicamente, inclusiv măști medicinale și echipament de protecție. Anunțul a fost făcut ieri de președintele României, Klaus Iohannis.

Gestul de solidaritate al României este unul care are și o profundă conotație simbolică. Ieri, s-au împlinit 10 ani de la semnarea Declarației privind parteneriatul strategic dintre Republica Moldova și România. Relațiile dintre cele două state s-au dezvoltat intens în trei domenii de cooperare strategică: politic, comercial-economic și cultural-umanitar.

Câteva concluzii la acest subiect:

1. Așadar, alături de alte țări europene, România a decis din nou să fie alături de Republica Moldova, într-un moment de grea cumpănă. Gestul său este firesc: Pentru că sângele apă nu se face, iar oamenii de pe cele două maluri ale Prutului vorbesc aceeași limbă și au sute de ani de istorie comună.

2. România este, în prezent, cel mai important partener comercial al Republicii Moldova și unul din principalii investitori în economia țării noastre. Iar cel mai serios proiect în derulare este construcția gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, care va permite interconectarea țării noastre la sistemul energetic european.

3. Autoritățile de la București au alocat până acum milioane de euro și pentru reparația spitalelor, teatrelor, muzeelor, școlilor și grădinițelor din Republica Moldova. Au făcut-o întotdeauna în mod transparent, fără surle și trâmbițe și fără a pune condiții umilitoare, așa cum o fac alții.

4. Și în alte momente grele, România a fost alături de Republica Moldova. Grantul de 100 de milioane de euro, oferit cu câțiva ani în urmă, a salvat de colaps economia Moldovei. România a fost alături, fără să fie preocupată în mod prioritar de culoarea Guvernului de la Chișinău. Pentru România au contat în primul rând oamenii acestei țări, care aveau nevoie de ajutor frățesc. Și l-au primit.

Gabriel Garcia Marquez spunea:

Un prieten adevărat te prinde de mână și îți atinge inima.

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.