Menu

De Facto - 7 Mai 2020. ROMÂNIA, ALĂTURI DE MOLDOVA

Embed:

În această ediție:

Dupa cum stiti,convoiul umanitar din România, format din 20 de camioane militare, a ajuns astăzi în Republica Moldova. Ajutorul umanitar al fratilor de peste Prut, constă din 500 de mii de măști de protecție, 25 de mii de combinezoane, câte 5.000 de viziere și ochelari de protecție, 200 de mii de mănuși, 2800 de cutii de medicamente, 10 izolete pentru transportul pe targă și 80 de mii de litri de alcool sanitar.

Guvernul României a aprobat acest ajutor pe data de 30 aprilie, atunci cand si o echipa formata din 52 de medici de peste Prut a ajuns in Republica Moldova. Desi oficialii din Romania au declarat, ca medicii romani vin la Chisinau pentru a-si ajuta colegii moldoveni in lupta cu corona-virusul, primul ministru Ion Chicu a dat un alt sens acestui gest fratesc. El a declarat, că lucrătorii medicali români au venit în țara noastră pentru un schimb de experiență, adăugand, că medicii de peste Prut ar putea învața de la colegii lor moldoveni cum se tratează această boală.

Câteva concluzii la acest subiec:

1. România a trimis convoiul umanitar în Republica Moldova într-o zi cu încărcătură simbolică. Ieri s-au împlinit 30 de ani de la legendarul Pod de Flori, moment important al mișcării de eliberare națională din Basarabia. După decenii de exil sovietic, moldovenii dintre Prut și Nistru își re-descoperă identitatea românească.

2. Premierul Ion Chicu ar putea fi mai prudent, atunci când face comparații forțate între mediciii moldoveni și cei de peste Prut. Măcar și pentru faptul, că Republica Moldova ocupa unul din primele locuri dupa gradul de infectare a cadrelor medicale. Din cei peste 4.000 de bolnavi de COVID-19, peste 1.000 sunt angajați din sistemul de sănătate publică. Doar azi au fost depistate 129 de cazuri noi de infectare, dintre care 23 sunt din randul angajatilor medicali.

3. Moldova a beneficiat întotdeauna de sprijinul ne-condiționat al României, chiar și atunci cand conducerea de la Chisinau era clar anti-românească și anti-europeană, iar relațiile cu donatorii sau creditorii internaționali erau blocate. Solidaritatea României a permis economiei moldovenești ca dupa zeci de ani de stagnare, să revină pe linia de plutire.

4. Unii politicieni moldoveni își atribuie nejustificat meritele pentru acordarea ajutorului umanitar din partea României. O fac doar pentru a acumula capital electoral, înaintea alegerilor prezidențiale. Si o fac cu mare cinism...doar ca în politica moldovenească cinismul a devenit deja o normă.

Honore de Balzac spunea:

"Alături de un prieten adevărat este cu neputință să ajungi la deznădejde."

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.