Menu

De Facto - 27 Noiembrie 2019

Embed:

În această ediție:

O vorba inteleapta spune: "Pasărea pre limba ei piere!" Președintele Comisiei parlamentare securitate națională și ordine publică, Chiril Moțpan, a recunoscut public că dezvăluirile scandaloase pe care le-a făcut în ultima perioadă sunt bazate doar pe zvonuri. Deputatul PPDA a declarat  ieri că a vehiculat niște ipoteze imposibil de verificat, pe care le regretă public.

Una din dezvăluirile contradictorii ale lui Moțpan vizează presupusele interceptări telefonice ale mai multor jurnaliști sau activiști civici. Despre acestea, șeful comisiei securitate națională a spus ieri că sunt doar ipoteze.

Chiril Moțpan a dres busuiocul și în cazul președintelui Igor Dodon. Anterior, fruntașul PPDA a negat orice implicare a șefului statului în expulzarea celor șapte profesori turci.

După destrămarea alianței ACUM-PSRM, altă făină a început să se macine la moara Platformei DA. Chiril Moțpan și-a schimbat radical discursul, sugerând deschis că Igor Dodon ar putea fi, totuși, implicat în acest scandal răsunător.

Câteva concluzii la acest subiect:

1. Schimbarea bruscă de macaz a lui Chiril Moțpan s-a produs în scurt timp după ce fostul ministru al Justiției, Olesea Stamate a scris, pe Facebook, că ar fi fost filată de serviciile secrete. Același lucru l-a declarat, anterior, și ex-premierul Maia Sandu, a cărei confidentă este Olesea Stamate. Așadar, putem presupune că “sucirea” bruscă a lui Chiril Moțpan, de altfel fruntaș al PPDA, este o manevră subtilă, menită să dea peste cap tactica de victimizare a fruntașilor PAS.

2. Chiril Moțpan este șef al Comisiei parlamentare securitate națională și ordine publică. Acest post înalt îi oferă lui Chiril Moțpan suficiente instrumente pentru a afla exact cine și de ce ar intercepta convorbirile telefonice ale unor jurnaliști sau activiști civici. În locul unor informații concrete, Moțpan ne-a oferit zvonuri și ipoteze, pentru care a fost nevoit să se scuze.

3. Și dezvăluirile periodice, făcute de șeful comisiei parlamentare pentru investigarea fraudei bancare, Alexandru Slusari, sunt croite pe același calapod ca și ipotezele lui Chiril Moțpan. În locul probelor, ne sunt puse pe tavă doar așa-zise suspiciuni rezonabile sau pseudo-investigații jurnalistice. În acest ritm, opinia publică nu va afla prea curând cine și când a furat miliardul.

4. Alexandru Slusari și Chiril Moțpan dețin funcții înalte în stat. Primul este vicepreședinte al Parlamentului, iar al doilea conduce una din cele mai importante comisii parlamentare. De aceea, ar trebui să-și tempereze mânia proletară și să fie mai responsabili. Orice ipoteză sau zvon pe care îl lansează în spațiul public poate încinge spiritile la maxim și chiar arunca în aer politica moldovenească. Chiar nu credem că ei își doresc acest lucru.

Charles Dickens spunea: "Toți escrocii de pe pâmânt la un loc nu fac cât cei care se înșeală singuri."

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.