Menu

De Facto - 29 Ianuarie 2020

Embed:

În această ediție:

Anul 2020 începe cât se poate de prost pentru sute de angajați din sfera bugetară. Aceștia nu și-au primit salariile încă de anul trecut, iar cei de la Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112 au amenințat deja că sunt gata să intre în grevă.

Nici ministrul Finanțelor, nici angajații serviciului de presă al instituției nu au comentat revolta, iar șefa serviciului de presă a Executivului, Marina Nani, a declarat că de lefurile angajaților de la 112 este responsabil doar directorul serviciului.

Astăzi ,după ce postul nostru de televiziune a difuzat știrea despre neachitarea salariilor și intenția unor angajați de a intra în grevă, lefurile au fost plătite, ne-a confirmat Liviu Oboroc, directorul instituției.

La fel de supărați că nu și-au ridicat salariile pentru luna decembrie au fost și artiștii de la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Capitală. Aceștia au declarat ieri că nu vor veni la repetiții, până când nu își vor primi lefurile. După ce presa a relatat pe larg despre acest incident, salariile au fost transferate pe carduri. Ministrul Culturii, Corneliu Popovici, susține, însă, că responsabili de situație sunt cei din administrația teatrului.

Câteva concluzii la acest subiect:

1. Amintim că și peste 2400 de profesori din Capitală au fost puși în postura umilitoare de a aștepta salariile pentru luna decembrie. Primarul Ion Ceban a pasat responsabilitatea pe umerii conducerii Direcției generale Educație, la fel ca și premierul Ion Chicu. Și unul, și altul sunt, însă, responsabili de modul în care sunt gestionați banii publici.

2. Gluma chiar începe să se îngroașe. Angajații mai multor instituții publice se plâng de restanțe salariale, iar autoritățile pasează responsabilitatea pe umerii altora sau adoptă tactica struțului, care își ascunde capul în nisip. O astfel de situație nu a mai fost atestată demult, iar moldovenii încep să-și amintească de vremurile când erau remunerați cu galoși sau sticle de rachiu.

3. Restanțele la plata salariilor sau pensiilor este un indiciu clar că starea economiei țării devine tot mai proastă. Ritmul creșterii economice scade în mod vizibil, prețurile și tarifele cresc ca pe drojdii, se reduc investițiile, iar guvernarea pare în criză vizibilă de soluții. Este nevoită să crească taxele și accizele la produsele petroliere sau recurge la privatizări cu multe semne de întrebare.

4. Regresul ar putea degenera într-o criză de proporții, dacă imixtiunea politicului în economie va continua în același ritm. Guvernul va avea probleme serioase, dacă va accepta în continuare implementarea unor proiecte cu impact electoral, în loc să gestioneze rațional finanțele publice. Interesele de grup ar putea sufoca economia țării, iar de suferit vor avea toți – de la vlădică la opincă.

 

Alan Brazil, strateg al băncii Goldman Sachs și unul din cei mai importanți experți din domeniul bancar spunea:

"Nu poți rezolva problema unei datorii cu datorii și mai mari"

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.