Menu
Embed:

Plecarea lui Budulai

Lungi au fost căile lui Budulai și mult le-a bătătorit în viața sa, până l-au dus la porțile raiului. În noaptea de luni spre marți, el a trecut în altă lume, într-o altă dimensiune, lăsând în urmă roluri pe care unii le-au numit geniale. Joi, țara l-a petrecut pe Mihai Volontir pe ultimul său drum.

Unul dintre filmele care l-a consacrat și în care revederea a căpătat o altă semnificație. Mai târziu, peste zeci de ani, Mihai Volontir avea să revină mereu, dar deja la el acasă, în Glinjeni. Îl copleșeau sfâșietoarele emoții când conștientiza că părinții îl așteptau în altă parte, decât pe pragul casei bătrânești.

Tot la Glinjeni, Mihai Volontir încărunțit a făcut cunoștință cu Mihai Volontir mai mic, la fel de ambițios și la fel de dornic de a-i continua începuturile.

Din noaptea de luni spre marți, marele actor s-a dus de la noi pentru totdeauna. Bolile cronice de care suferea i-au răpus trupul, însă n-au putut șterge urmele pe care le-a lăsat în teatru și cinematografie, și cel mai important, în inimile celor care l-au admirat. Marele actor a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Central din strada Armenească, locul unde a și dorit să se odihnească de această lume.

Mihai Volontir avea 81 de ani și era soldatul vieții sale, căruia nu-i plăcea să fie jelit și care niciodată n-a renunțat la luptă.

Sursa Foto: publika.md

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.