Menu

Numărul victimelor după prăbușirea blocului din orășelul ucrainean Drogobîci a crescut. Încă șase cadavre au fost găsite sub ruine

Embed:

Numărul victimelor după prăbușirea blocului din orășelul ucrainean Drogobîci a crescut. După ce ieri, autoritățile ucrainene au anunțat că doi locatari ai blocului au murit, salvatorii au găsit printre ruine corpurile neînsuflețite a încă 6 persoane. Între timp, cei 7 oameni salvați, dintre care 5 sunt copii, rămân spitalizați, în stare gravă. Mai mult, potrivit presei din Ucraina, angajați ai serviciilor locativ-comunale au fost reținuți în acestă dimineață, pentru trafic de influență, fapt care ar fi dus la această tragedie.

Cele două persoane, o femeie în vârstă de 60 de ani și un bărbat de 57 de ani sunt bănuiți că ar fi defectat sau distrus intenționat bunurile din fondul locativ, scrie presa ucraineană, fără a oferi alte detalii. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 12 ani de închisoare.   Miercuri, 28 august, o scară dintr-o clădire cu patru etaje din orașul Drogobîci s-a prăbușit. O primă versiune privind cauza producerii tragediei ar fi o scurgere de gaz însă autoritățile continuă investigațiile.

O altă posibilă cauză ar fi exploatarea irațională a blocului. După cele întâmplate, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat că starea tuturor blocurilor locative din țară va fi verificată.

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.