Menu

Încă două persoane din cele 10, reținute în cazul elicopterelor de la Criuleni, scoase de sub urmărire penală

Embed:

Noi detalii în dosarul elicopterelor asamblate la Răculești, Criuleni. Încă două persoane din cele zece, reținute în acest caz, au fost scoase de sub urmărire penală și au statut de martor, la fel cum s-a întâmplat și ieri, în cazul altor cinci. La această etapă urmărirea penală se concentrează pe presupuse acțiuni infracționale în cazul a trei bănuiți, care sunt cercetați în libertate. Cazul a ajuns și la urechile șefului statului, care, deși a declarat că suspecții au încălcat legea, le-a lăudat talentul.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale anunță că a dispus mai multe expertize și va analiza toate actele și schițele în vederea investigării faptelor, și nu a persoanelor. Despre presupusa fabrică de avioane de la Răculești a vorbit și Igor Dodon, în cadrul emisiunii "Președintele Răspunde".

"Eu înțeleg că au încălcat legislația. Evident că cei care au încălcat legislația, trebuie să răspundă, dar nu e o idee rea, pentru că băieții într-adevăr sunt foarte talentați, Poate ar fi cazul să le dăm posibilitatea legal să activeze. Nu cred că Moldova va avea de pierdut dacă va fi o țară care produce elicoptere. Dar o să rog organele să nu fie atât de dure.", a declarat Igor  Dodon, președintele Republicii Moldova

Marți, zece persoane, muncitori sau coordonatori ai angajaților, care făceau naveta din regiunea transnistreană, au fost reținute în acest caz. Potrivit oamenilor legii, așa-numita "fabrică de elicoptere" ar activa de aproximativ cinci ani, iar aparatele de zbor urmau să fie exportate ilegal în statele din spațiul CSI. În acest caz a fost deschisă o cauză penală pentru fapte de pregătire a contrabandei cu aparate de zbor, infracțiune care se pedepsește cu până la zece ani de închisoare.

Potrivit forțelor de ordine, liderul acestei afaceri este un bărbat, în vârstă de 54 de ani, fost angajat al unei structuri statale, cu regim special de activitate, care, în prezent, s-ar afla în regiunea transnistreană.

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.