Menu

PRO MOLDOVA a demarat procesul de colectare a semnăturilor pentru demiterea lui Igor Dodon

Embed:

PRO MOLDOVA lansează o campanie de colectare de semnături pentru demiterea șefului statului, Igor Dodon. Anunțul a fost făcut de către președintele formațiunii, Andrian Candu, în cadrul unui briefing, organizat la Parlament. Semnăturile vor fi colectate în corturile instalate de PRO MOLDOVA în întreaga țară, dar și prin intermediul unei platforme online. Instituția prezidențială califică inițiativa un șantaj.

"Igor Dodon pe departe este cel care respectă legile și respectă cetățenii. Igor Dodon este direct afiliat politic și participe direct în dispute politice, dezbinând clasa politică. Igor Dodon se joacă de-a țarul. Într-un singur an în care a căpătat atâta și întreaga putere în stat, a demonstrat că este un trădător. Dodon trebuie să plece", a declarat ANDRIAN CANDU, președintele PRO MOLDOVA.

Potrivit lui Candu, Igor Dodon este direct responsabil de situația economică și socială, dar și de corupția și abuzurile din țară. Solicitat de postul nostru de televiziune, purtătorul de cuvânt al Președinției, Carmena Sterpu, a declarat că astfel de campanii reprezintă o încercare disperată a unor politicieni de a lua țara în captivitate.

Potrivit Președinției, la fel cum s-a întâmplat acum un an, singura piedică pentru astfel de acțiuni este Igor Dodon, care, potrivit purtătorului de cuvânt,  nu va ceda șantajelor și este mai determinat ca oricând să acționeze pentru ca Republica Moldova sa nu ajungă din nou în mâinile oligarhilor.

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.