Menu
Embed:

Bilanțul tragic al weekendului trecut: 17 accidente rutiere soldate cu o viață pierdută și zeci de persoane traumatizate

17 accidente rutiere, în urma cărora o persoană a murit, iar 31 au fost rănite. Este bilanțul tragic al acestui weekend de pe șoselele din țară. Un accident grav s-a produs ieri, în Raionul Ștefan Vodă. Un microbuz de pe ruta Chișinău-Olănești, plin cu pasageri, s-a răsturnat după ce a fost lovit violent cu un automobil condus de un șofer aflat în stare de ebrietate. În urma impactului, 13 oameni au ajuns la spital, doi dintre care se zbat între viață și moarte.

Unul dintre pasagerii microbuzului, un tânăr de 18 ani, continuă să se afle în stare extrem de gravă. Acesta este în comă, fiind conectat la aparatul pentru respirație artificială. În urma accidentului, el s-a ales cu mai multe traumatisme la cap și o fractură de picior.

"Noi tot timpul muncim și facem ca să rămână în viață ca să fie bine, dar vă spun că la diagnoza care este.... e rezervat"

Medicii din Ștefan Vodă spun că tânărul are nevoie de o tomografie, însă Spitalul Raional nu are un astfel de aparat, așa că au cerut ajutorul neurochirurgilor din Capitală.

"Trebuie tomografie computerizată, pentru asta trebuie transferat. Noi nu avem tomograf. Noi avem un renghen și acela nu-I portativ, e staționar. Și ca să faci un renghen trebuie să-l duci în altă parte. Aparat de respirație dirijată portativ, tot nu avem, adică nu sunt posibilitățile acelea din clinicile europene."

Potrivit specialiștilor, pacientul ar putea fi transportat la Chișinău pe cale aeriană sau cu o ambulanță dotată cu aparat portabil de respirație asistată, însă chiar și în aceste condiții riscul este prea mare.

"Numai că el trebui să reziste până acolo, având așa trauma, cu edem cerebral și așa hemoragie și fractură de craniu, e riscant."

În comă se află și o altă pasageră a microbuzului, în vârstă de 47 de ani.

"Doamna este în comă de gradul I, puțin e mai ușoară decât băiatul, dar rămâne gravă. D-na respiră singură"

A treia victimă spitalizată este o femeie care s-a ales cu o fractură la picior. Potrivit medicilor, aceasta va fi supusă unei intervenții chirurgicale. Alți zece pasageri se vor trata acasă.

"Ceilalți pacienți au fost examinați de medicul traumatolog, neurolog și chirurg și li s-a prescris tratament la domiciliu. Fiindcă noi acum cu COVID-ul locurile sunt foarte foarte puține. "

Șoferul în vârstă de 37 de ani, care s-ar face vinovat de accident, a fost reținut pentru 72 de ore. Potrivit poliției, deocamdată el nu a făcut nicio declarație. În urma testului de alcoolemie s-a depistat că acesta avea în aerul expirat o concentrație de alcool de patru ori mai mare decât norma admisă. În acest weekend, polițiștii au documentat 1300 de șoferi care au încălcat regulile de circulație. În 59 de cazuri, conducătorii auto se aflau în stare de ebrietate.

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.