Menu
Embed:

Descoperire șocantă în România. 35 de tone de nitrat de amoniu, substanță care a provocat dezastrul din Beirut, găsite de oamenii legii la un depozit

În Republica Moldova nu avem depozite cu azotat de amoniu, substanța care a provocat tragedia din Beirut. Informația ne-a fost confirmată de către șeful Direcției Centru a  Agenției Supraveghere Tehnică, Ion Curmei. În schimb, în țară există locuri speciale, unde sunt stocate alte substanțe periculoase, care sunt monitorizate în permanență și, potrivit, celor responsabili, nu prezintă niciun pericol pentru securitatea oamenilor.

"Ele sunt calificate ca obiecte industrial periculoase, dacă cantitatea în depozit este mai mare de zece mii de tone. Asemenea declarații în cadrul agenției nu au parvenit, prin urmare, putem doar să concluzionăm că la moment asemenea depozite nu există."

Ion Curmei mai susține că în cadrul Agenției Supraveghere Tehnică există o listă a substanțelor periculoase de pe teritoriul țării noastre, iar responsabilii verifică în permanență companiile care le utilizează.

"Sunt o gamă largă de substanțe chimice periculoase care se utilizează atât în agricultură, cât și în procesul tehnologic la produse alimentare și alte procese tehnologice. Sunt prevăzute controale planificate, în unele cazuri se efectuează și controale inopinate."

Între timp, la o fermă din localitatea Vlădești, județul Galați, din România, au fost descoperite 35 de tone de azotat de amoniu, păstrate în condiții improprii. Substanța a fost găsită de polițiștii Serviciului Arme, Explozibil și Substanțe Periculoase din Galați. În linie dreaptă, localitatea Vlădești, se află la o distanță de doar aproape zece kilometri de raionul Cahul.

În orașul Beirut, exploziile provocate de cele 2.750 de tone de azotat de amoniu au făcut pagube materiale pe o rază de la 15 până la 20 de kilometri. La ferma bărbatului din România au mai fost descoperite insecticide extrem de toxice și 73 de litri de produse cu termen expirat, folosite pentru protecția plantelor. Acum, locuitorul de peste Prut este cercetat pentru mai multe încălcări. Printre acestea - comiterea infracțiunilor de trafic de produse și substanțe toxice, dar și pentru că nu a luat măsurile necesare de neutralizare a preparatelor chimice expirate.

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.