Menu
Embed:

"Drumul vinului" după embargo

În această săptămână, s-au făcut exact doi ani de când Federația Rusă a impus un ultim embargou la vinurile moldovenești. Unele companii, care au înțeles că n-au sorți de izbândă pe această piață, au început să caute soluții, găsindu-le nu doar în Europa, dar și peste ocean sau în Asia.

Alți producători au mai ezitat în așteptarea unei minuni și doar recent Moscova a permis exportul, însă selectiv - pentru câteva companii din Autonomia Găgăuză.

Victor Bostan, directorul unei vinării din sud-estul țării, își amintește foarte bine ziua în care autoritățile de la Moscova au dat lovitura cu un nou embargo la vinurile moldovenești.

"Pentru toți producătorii de vin a fost o zi nu prea bună, ziua ultimului embargo, care a fost impus de Federația Rusă și evident că este o zi cu probleme pentru vinificatori", a spus directorul unei compani vinicole Victor Bostan.

În ziua în care se părea că e sfârșitul, de fapt pornise un nou început. Problemele au furnizat soluții, iar unii vinificatori s-au grăbit să le aplice.

Astfel, căutările unor noi piețe de desfacere și promovarea intensă au dat roade bogate. Mai multe țări precum China, Coreea, Japonia, Statele Unite ale Americii, dar și România, și-au deschis larg ușile pentru vinurile moldovenești.

O mare victorie a acestui producător a fost și pătrunderea pe piața Norvegiei, după ce a negociat aproape patru ani.

În luna aprilie a acestui an, angajații vinăriei au înregistrat un filmuleț prin care au mulțumit în norvegiană poporul nordic pentru acceptarea vinurilor moldovenești.

Și norvegienii au venit cu un răspuns ... în română.

Astfel, în doi ani, compania a reușit să găsească piețe de desfacere pentru 25 la sută din producția care o exporta în Rusia.

După embargoul din 2006 unele companii vinicole din țară au învățat lecția și au găsit noi piețe de export. Astfel, ultimul embargo impus de Federația Rusă nu a fost atât de dureros. În acelaș timp avem vinării care sunt în prag de faliment și nici până acum nu văd lumina de la capătul tunelului.

În întuneric, la figurat desigur, sunt, în mare parte, companiile vinicole care, în 2013, au fost dependente de piața rusă chiar și în proporție de 80 la sută, spune directorul Oficiului Național al Viei și Vinului.

"Și desigur dacă o companie își pierde piața și scad vânzările cu 80 la sută este foarte dureros. Sunt câteva companii care într-adevăr au intrat în faliment", a zis directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Dumitru Munteanu.

Cu toate acestea, piața Federației Ruse și astăzi rămâne una dintre cele mai mari pentru exportul de vinuri. În primele șase luni ale anului curent, companiile găgăuze pentru care embargoul a fost ridicat, dar și cele din stânga Nistrului au livrat în Rusia peste trei milioane de litri de vin.

Pe locul doi este Polonia. Deși, ca și teritoriu țara este mai mică, vinificatorii au livrat pe piața poloneză peste două milioane de litri de vin, aproape ca în Cehia, iar în România s-au exportat peste un milion de litri.

Vinurile noastre au ajuns și în China, Germania, America, Nigeria, Japonia, Marea Britanie și pe alte piețe. Totuși, în ultimii doi ani, livrările în țările CSI au scăzut de trei ori, iar în piețele din Europa, America și Asia au crescut.

Și chiar dacă au anumite probleme și piețe noi de desfacere, la fel de atrăgătoare, unele companii rămân totuși nostalgice după cea rusească. Spre exemplu, compania condusă de Nelea Sonic se numără printre vinăriile care au reușit să acopere doar o mică parte din cotele exportate în Federația Rusă.

"35 de procente noi nu am putut să le găsim și ele au rămas cum s-ar spune ne trebuite. Cu vinurile au rămas, atât întreprinderea noastră, cât și altele în stoc, cu regret. Câte ceva o să dăm la destilație, o să destilăm", a afirmat directorul unei Companii vinicole Nelea Sonic.

Antreprenoarea consideră că autoritățile trebuie să continuie negocierile cu Federația Rusă pentru ca restricțiile la vin să fie ridicat

Autoritățile de la Moscova au impus restricții la vinurile moldovenești, după ce Serviciul Sanitar Rus a anunțat că ar fi depistat într-un lot de produse conținut sporit de dibutilftalat, substanță nocivă care afectează în special rinichii și ficatul. Un prim embargo, la care ulterior autoritățile ruse au renunțat, a fost impus în 2006.

Sursa Foto: visitprahova.ro

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.