Menu
Embed:

Socialiștii vor ca funcționarii publici să fie obligați să ofere informații și în limba rusă

Socialiștii vor ca funcționarii publici să fie obligați să ofere informații și în limba rusă, dacă li se va solicita acest lucru. Asta prevede un proiect de lege înregistrat la Parlament de un grup de deputați PSRM. Inițiativa este privită cu scepticism de unii deputați din alte fracțiuni, care consideră că proiectul este unul politic și vine să dezbine societatea.

Proiectul de lege prevede ca în relațiile cu autoritățile statului și în administrația publică, dar chiar și în asociațiile obștești, organizațiile și întreprinderile de pe teritoriul Republicii Moldova, limba comunicării verbale și scrise să fie atât limba de stat, cât și limba rusă. De asemenea, instituțiile de stat să fie obligate să primească cererile din partea cetățenilor în limba română sau rusă, iar răspunsul să fie oferit în limba în care a fost făcută solicitarea. Socialiștii recunosc faptul că pentru implementarea proiectul vor fi necesare cheltuieli suplimentare, dar nu au făcut încă calculele în acest sens.

"La moment noi nu am calculat. Acest lucru se va face pe parcurs. Vom echilibra bugetele, etc. Dar știți care care e problema? Nouă ni se spune că democrația costă. Era normal și firesc ca noi să readucem acest statut printr-o lege, să aducem la normalitate cadrul legal pentru e evita aceste ambiguități."

Unii deputați, vorbitori de limba rusă, consideră că documentul are lacune.

"Subiectul privind statutul limbii ruse trebuie să fie discutat de mult timp, pentru că sunt multe probleme. Noi încă nu am studiat bine acest proiect. Din câte am reușit să citesc, proiectul încă trebuie să fie îmbunătățit."

Iar parlamentarii din alte fracțiuni spun că proiectul nu va face decât să dezbine societatea.

"Este o încercare disperată a Partidului Socialiștilor pentru a o radicaliza societatea, fiindcă ei vor așa, geopolitic, să construiască mesajul. Noi am văzut "cât de mult" ei se gândesc la minoritățile etnice în toți acești ani, când au fost în Parlament. De aceea, are o conotație pur politică."

"Acest proiect de lege este inoportun. Este unul care nu a fost prezentat la timp. Noi avem acum multe alte probleme de rezolvat, decât problema limbei ruse. Limba rusă este tratată cu respect în Republica Moldova."

"După mine personal, nu este necesar acest proiect, deoarece deja sunt prevederile incluse în Constituția Republicii Moldova. Nu știu, care a fost motivul."

"Campania electorală s-a terminat, dar entuziasmul partidelor încă nu. Este o chestie foarte delicată pentru Republica Moldova, ca nu cumva să scriem o situație de confruntare între populație. Limba rusă are un statut foarte bine definitivat."

Proiectul a fost înregistrat la Parlament în 23 noiembrie și a fost trimis comisiilor parlamentare spre avizare. Ulterior, acesta va fi examinat în plen.

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.