Menu
Embed:

Scandalul din jurul Carierei "Micăuți" ia amploare. Nichiforciuc îi amenință cu judecata pe Slusari și Carp pentru declarații false

Scandalul din jurul Carierei de piatră "Micăuți" ia amploare.
Deputatul neafiliat Eugeniu Nichiforciuc îi amenință cu judecata pe Alexandru Slusari și Lilian Carp pentru declarații false și defăimătoare.
Cei doi parlamentari l-au acuzat anterior pe Nichiforciuc că ar sta în spatele neregulilor de la carieră, împreună cu neafiliatul Vladimir Andronache.
Mai mult, Nichiforciuc cere să-i fie achitate despăgubiri morale în valoare de 50 de mii de lei.

Într-o solicitare oficială adresată deputaților Alexandru Slusari și Lilian Carp, Eugeniu Nichiforciuc cere ca pe pagina oficială de facebook a Platformei "DA" și pe cea a deputatului Lilian Carp să fie publicate dezmințiri, dar și scuze publice. În replică, deputatul PAS, Lilian Carp ne-a spus că nu are de gând să-și retragă declarațiile.

"Nu e nimic de demonstrat, există actul Inspectoratului de Mediu unde a fost depistat un prejudiciu de peste 683 de milioane de lei, sunt acte care demonstrează că sunt persoane interpuse ale lui domnul Nichiforciuc și Andronache, care dețin controlul asupra carierei."

Președintele fracțiunii Platforma "DA", Alexandru Slusari, nu ne-a răspuns deocamdată la telefon pentru a ne oferi o reacție. La mijlocul lunii aprilie, deputații Alexandru Slusari și Lilian Carp au încercat să blocheze utilajul care era antrenat în extragerea și transportarea pietrei de la Cariera Micăuți, pe motiv că lucrările ar fi fost ilegale. Potrivit lor, în spatele acestei afaceri ar sta deputații neafiliați Eugeniu Nichiforciuc și Vladimir Andronachi. Activitatea Carierei de Piatră din Micăuți a fost analizată și de membrii Comisiei de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale. Președintele acesteia, Nicolae Ciubuc, a anunțat că statul a fost prejudiciat cu 700 de milioane de lei. Mai exact, din carieră s-au extras cu 1,4 milioane de metri cubi de zăcăminte mai mult decât s-a indicat oficial.

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.