Menu
Embed:

Alexandru Tănase, fost șef CC: Președintele Maia Sandu a dizolvat un Parlament funcțional, nu a încercat să învestească un Guvern

"Președintele Maia Sandu a dizolvat un Parlament funcțional, nu a încercat să învestească un Guvern, a mimat procedurile Constituționale și a creat un precedent pentru viitorii șefi de stat, care ar putea face același lucru".
Declarațiile au fost făcute de fostul președinte al Curții Constituționale Alexandru Tănase, la un post privat de televiziune.


Alexandru Tănase afirmă că președintele Maia Sandu a creat un precedent periculos.

"Când un grup minoritar reușește să dizolve un Parlament doar pentru că se află în combinație cu președintele, este un precedent periculos. Și el poate fi replicat și pus în aplicare și în alte circumstanțe. Trebuie să înțelegem că Maia Sandu care este astăzi admirată de toată lumea, nu este împărat, nici regină, nici veșnică și își va încheia și ea mandatul. Ea a parcurs formal anumiți pași ceruți de Constituție, ca să poată bifa, și ca mai apoi, să ajungă la dizolvare."


Alexandru Tănase amintește că acest legislativ a votat și pentru învestirea Guvernului Sandu, iar multe proiecte au fost aprobate în comun de socialiști și blocul "ACUM", din care făcea parte PAS. Fostul președinte al Curții Constituționale consideră că după alegerile anticipate situația politică va fi la fel de tensionată.

"Ce înseamnă că este cel mai corupt Parlament? Asta e ceva foarte subiectiv. Cum s-a calculat, cine e corupt? Câți dintre ei sunt corupți? Atunci când învesteau Guvernul Sandu nu erau corupți? Acum au devenit peste noapte corupți? La fel ca și cu transfugii, a fost o mare manipulare!"

Potrivit lui Tănase, singurul colac de salvare este unirea cu România și acest subiect trebuie să figureze pe agenda oricărui politician și partid.

"Obiectiv, aici nu există premise de creștere, nu există premise de dezvoltare. Singura, singura noastră soluție este Unirea cu România, alta nu există. E foarte complicat, dacă nu chiar imposibil, să faci un stat dintr-o schijă de teritoriu, unde tu nu ai o populație și oameni cu antagonisme identitare profunde."

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.