Menu
Embed:

Guvernul Streleț în acțiune

Criza politică, se pare că, a luat sfârșit în această săptămână după ce Parlamentul a oferit vot de încredere noului Executiv, condus de această dată de Valeriu Streleț.

După șase ani de la venirea forțelor pro-europene la guvernare, țara, în cazul dat aleșii poporului, desemnează deja cel de-al cincilea prim-ministru.

Valeriu Streleț și echipa sa au fost susținuți de 52 de deputați, 41 au fost împotriva lor, iar grupul Leancă s-a abținut. Proaspăt numit, Guvernul Streleț și-a luat angajamentul să mențină direcția strategică, spre Uniunea Europeană, neschimbată.

Luni, după neacceptarea candidaturii Maiei Sandu și consultări cu șeful statului, liderii Alianței pentru Integrare Europeană 3 ies în fața presei cu un anunț.

"Candidatul la funcția de prim-ministru înaintat de PLDM și agreat de colegii din Alianță pentru Integrare Europeană 3 este domnul Valeriu Streleț", a spus liderul PLDM, Vlad Filat.

Valeriu Streleț, vicepreședinte al Partidului Liberal Democrat, și-a început cariera politică acum zece ani.

În 2009, a fost ales deputat din partea PLDM, iar în 2011 a ajuns să conducă fracțiunea parlamentară a liberal-democraților.

A absolvit Facultatea de Istorie la USM, dar și pe cea de Economie Generală și Drept de la ASEM . Are 45 de ani, este căsătorit și are patru copii.

Imediat după ce a fost anunțată candidatura, Valeriu Streleț a postat pe o rețea de socializare poze cu diplomele sale de studii, iar în presă au fost făcute publice fotografii cu casa în care locuiește politicianul.

"În orice moment, îmi pot proba toate veniturile, toate cheltuielile, inclusiv cel de construcție a imobilului care-mi aparține, păstrez facturile de procurare a materialelor de construcție. Am toate declarațiile de venituri. Nu trăim în lux, iar familia din șase persoane trăiește într-o manieră obișnuită în interiorul acestei case", a afirmat prim-ministrul, Valeriu Streleț.

Marți, Valeriu Streleț a pornit în prima sa misiune în calitate de candidat la funcția de prim-ministru - de a discuta cu partidele pro-europene, dar și cu cei de la patronate și sindicate.

"Intenția noastră, majoritatea Parlamentară, viitorul Cabinet, este ca acest Cabinet de Miniștri să fie unul eficient, să aibă tot sprijinul politic", a spus liderul PDM, Marian Lupu.

"Întrebările principale au fost cum depășim situația, criza, cum va funcționa vama, FISC-ul, de care depinde bugetul statului. Răspunsurile care au fost date așa cum așteptat contează nu vorba, dar faptele", a afirmat liderul PL, Mihai Ghimpu.

"În primul rând, noi dorim să fie examinată posibilitatea de revedere a tarifelor. Doi, după ce noi vom vedea că avem nevoie de compensații, care tot s-a vorbit despre problema acesta, de majorări de salariu și alte probleme", a zis președintele Confederației Naționale a Sindicatelor, Oleg Budza.

Miercuri, cu o zi înainte de a primi votul de încredere al deputaților, Valeriu Strelet s-a intalnit cu oamenii de creatie, reprezentanții societății civile și ai mediului de afaceri din țară. Toți au venit cu revendicări și au cerut continuarea reformelor, dar și sprijin financiar pentru unele domenii.

"Cultura continuă să rămână cenușăreasă. Câtva timp ne-am întâlnit cu un alt prim-ministru care ne-a promis și așa mai departe, iar lucrurile nu s-au schimbat prea mult, sau eufomistic vorbind, nu s-a schimbat deloc", a zis președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu.

Joi. Ziua cea mare.

Împotrivă au votat 41 de deputați. Grupul Leancă s-a abținut de la vot. Ședința nu a trecut însă fără replici tăioase. Liderul PL, Mihai Ghimpu l-a apostrofat pe socialistul Vlad Bătrâncea, după ce ultimul a criticat-o pe Corina Fusu.

"Apărați interesele Federației Ruse, stai acolo și taci când vorbesc eu, eu te-am ascultat când ai vorbit tu, tu acum taci și ascultă ce spun eu. Taci, băi Kremlinule acolo, când vorbesc eu, îmblați pe la Putin, îmblați cu fusta pe la Kremlin", a afirmat liderul PL, Mihai Ghimpu.
"Sunteți în vârstă înaintată, respect vârsta dumneavoastră, probabil apar și unele probleme, dar Costiujeniu știe mai bine Mihai Fiodorovici. Hai, pa", a spus liderul PSRM, Igor Dodon.

"Aflându-vă lângă mine câteva luni eu mă bucur că ați crescut la candidat la funcția de prim-ministru", a zis liderul PCRM, Vladimir Voronin.

Astfel, Valeriu Streleț îl succede la funcția de premier pe Chiril Gaburici, care și-a dat demisia după patru luni de guvernare. Executivul condus de politician a depus jurământul tot joi în prezența președintelui țării Nicolae Timofti.

Streleț a fost urmat de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Natalia Gherman, care și-a păstrat fotoliul. Victor Osipov a rămas în funcția de vicepremier pentru reintegrare, iar liberalul Gheorghe Brega este noul vicepremier pentru probleme sociale.

Stephane Bride va conduce în continuare Ministerul Economiei, iar Anatol Arapu pe cel al Finanțelor. Fotoliul de ministru al Justiției i-a revenit fostului director de la Căile Ferate Vladimir Cebotari. Anatolie Șalaru, care a ocupat în Guvernul Filat funcția de ministru al Transporturilor, a preluat conducerea Ministerului Apărării.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor va fi condus în continuare de Vasile Bâtca. Ion Sula și-a păstrat funcția de ministru al Agriculturii, iar Oleg Balan rămâne la cârma Ministerului de Interne. Fostul patron al echipei FC Costuleni, Iurie Chirinciuc, este noul Ministrul al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.

Liberalul Valeriu Munteanu a devenit ministru al Mediului, iar colega sa de partid, Corina Fusu va conduce Ministerul Educației. În fruntea Ministerului Culturii va fi în continuare Monica Babuc, iar la Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor rămâne Pavel Filip.

În același timp, Mircea Buga a trecut la Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, iar Ruxanda Glavan - la Ministerul Sănătății. Loretta Handrabura a fost numită în funcția de ministru al Tineretului și Sportului. Au depus jurământul și bașcanul Găgăuziei Irina Vlah și președintele Academiei de Științe, Gheorghe Duca.

"Pas cu pas vom readuce Republica Moldova pe un făgaș care să asigure în societate bunăstare și stabilitate", a completat președintele țării, Nicolae Timofti.

Noul Cabinet de miniștri s-a întrunit vineri în prima ședință, care a durat numai o oră. În cadrul acesteia, Valeriu Streleț a punctat obiectivele noului Cabinet de Miniștri, precizând că domeniul financiar este o prioritate.

Șeful Executivului a mai declarat că a expediat o scrisoare către Fondul Monetar Internațional și a invitat misiunea de experți în Moldova pentru reluarea negocierilor cu privire la acordul de finanțare.

Sursa Foto:

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.