Gest solidaritate în Marea Britanie. Sute de oameni îi susţin pe părinţii lui Alfie Evans, micuţul care se află în comă de doi ani

Embed:

Gest impresionant de solidaritate în Marea Britanie. Sute de oameni au protestat în faţa unui spital din Liverpool, unde au venit să îl susţină pe Alfie Evans, micuţul care suferă de o afecţiune gravă şi se află în comă de la sfârşitul anului 2016. Manifestanţii sunt nemulţumiţi că magistraţii Curţii Supreme de Justiţie din Marea Britanie au decis ca băiatul să fie deconectat de la aparate, în pofida împotrivirii părinţilor.

În faţa spitalului din oraşul Liverpool s-a adunat aproximativ 500 de oameni care spun că părinţii nu pot fi împiedicaţi să-şi ia copilul acasă.

Oamenii au protestat după ce tatăl lui Alfie, a venit la spital împreună cu câţiva doctori şi cu aparate medicale pentru a-l putea transporta pe micuţ în siguranţă, însă conducerea instituţiei le-a interzis să ia băiatul. Mai mult, angajaţii au chemat poliţia. Ulterior, bărbatul a postat pe internet un filmuleţ emoţionant, în care povesteşte cum a fost împiedicat să-şi ia copilul acasă.

"Iată documentele care spun că avem dreptul legal să plecăm acasă. Cei de la spitalul Alder Hay ne opresc. Au chemat poliţia ca să-mi omoare copilul, au chemat poliţia ca să mă împiedice să-mi iau fiul acasă", a spus tatăl lui Alfie, Tom Evans.

Deşi medicii susţin că micuţul are o maladie neurologică gravă şi că se află în comă, adică este incapabil să se mişte sau să comunice, părinţii lui Alfie spun că micuţul deschide uneori ochii, atunci când le aude vocea.

Cazul micuţului Alfie a ajuns şi în atenţia lui Papa Francisc, care a postat anterior un mesaj pe twitter în care şi-a exprimat speranţa că sunt luate toate măsurile pentru continuarea tratamentului.

Părinţii copilului vor să îl transfere la un spital din Italia, unde medicii ar putea încerca alte terapii. Luna viitoare, micuţul va împlini doi ani.

Lasă un comentariu