Moldovenii sunt în căutarea destinaţiilor turistice pentru vacanţa de primăvară. Agenţiile de turism şi centrele de pelerinaj au oferte pentru toate gusturile

Embed:

Până la Paşte a mai rămas o lună, iar moldovenii sunt în căutarea destinaţiilor turistice potrivite pentru vacanţa de primăvară. Agenţiile de turism şi centrele de pelerinaj au oferte pentru toate gusturile şi propun chiar şi reduceri de până la 15 procente. Cele mai solicitate în această perioadă sunt pelerinajele la mănăstirile din România, Ucraina, Grecia, sau locurile sfinte din Israel. 

Moldovenii care vor dori să viziteze locurile sfinte din Israel în perioada sărbătorilor pascale vor trebui să scoată din buzunar de la 700 până la 900 de euro pentru o persoană. Preţul include transportul, excursiiile şi cazarea pentru şapte nopţi într-un hotel de trei stele. Dacă veţi alege însă să zburaţi de la Iaşi sau de la Kiev veţi economisi câţiva zeci de euro. Solicitate sunt şi mănăstirile din Grecia. Pentru un sejur de şapte zile va trebui să scoateţi din buzunar dacă mergeţi cu autocarul de la 260 până la 300 de euro. Tot atâţia bani veţi cheltui dacă veţi merge pe muntele Athos.

O excursie de şapte zile la Roma costă între 250 şi 300 de euro.

Costul excursiilor la mănăstirile din România şi Ucraina variază în funcţie de numărul de zile ales. Dacă o să alegeţi să vă cazaţi la una dintre mănăstiri atunci o excursie de şapte zile vă va costa puţin peste 100 de euro. Iar, la mănăstirile din Federaţia Rusă pentru o excursie de zece zile va trebui să achitaţi între 250 şi 300 de euro.

În Moldova, sejurul de o zi la mai multe mănăstiri costă de la 90 până la 200 de lei.

Agenţiile de turism şi centrele de pelerinaj propun şi reduceri.

"Ne fac reduceri şi hotelele şi ghizii. Peste tot este cel mai bine din timp. Zece, 15 procente şi cinci procente. Cu cât mai repede rezervi cu atât .La Paşte mulţi pleacă în România că este mai mai aproape", a zis directorul agenţie de turism Nina Belei.

"În Ucraina le dăm nişte pliante la pelerini şi dacă fac cinci pelerinaje, al şaselea este gratis. Sau dacă mai aduc alţi pelerini cu ei, trei, patru pelerini, pentru cel care aduce este gratis pelerinajul. Se fac reduceri şi în Ţara Sfântă, 10, 20 de euro, 30, depinde de pelerinaj", a spus directorul adjunct centru de pelerinaj, Victor Ghimpu.

Moldovenii spun că ar dori cu mare drag să viziteze lăcaşurile sfinte, nu doar din ţară, dar şi cele de peste hotare.

În acest an Paştele este sărbătorit în data de opt aprilie.

Lasă un comentariu