O soprană născută în Moldova a ajuns vedetă peste hotare. Cine este artista care a cucerit Olanda, Anglia, Belgia, Franţa şi chiar SUA

Embed:

Soprana Diana Axentii din Nisporeni a ajuns să cucerească publicul din Olanda, Anglia, Belgia, Franţa şi chiar Statele Unite ale Americii. Artista recunoaște că norocul a fost mereu de partea ei, dar și că a muncit din greu pentru a obţine succes.

Diana Axentii spune că a îndrăgit muzica încă în copilărie și tot de atunci a început să cânte la vioară. Soprana şi-a continuat studiile la Colegiul Ștefan Neaga. Talentul de care a dat dovadă a fost răsplătit cu o bursă la un conservator din Franța. 

Artista spune că vocea a ajutat-o nu doar să-şi facă carieră, ci şi să-şi găsească marea dragoste. Soțul ei a remarcat-o la concursul Regina Elizaveta din Belgia, ea fiind prima moldoveancă care a  câștigat un premiul la acest concurs de talie internațională. De acolo a început și frumoasa poveste de dragoste cu soțul ei.

"Să știți că tot concursul ăsta mi-a adus foarte multe lucruri. Agentul meu este și soțul meu, fiindcă prima dată m-a văzut la televizune și a spus că așa de tare i-a plăcut că a înregistrat spectacolul și după asta a încercat să mă caute. A scris la concurs dacă se poate să capete contactele mele si l-a concurs i-a spus că din păcate totul e confidențial. I-a luat 6 luni. Apoi mi-a scris o scrisoare cu toate amanuntele și așa am început un dialog cu scrisori și undeva un an mai târziu ne-am întâlnit la Paris și nu ne-am mai desparțit", a spus soprana Diana Axentii.

Acum patru ani, Diana Axentii şi-a îndeplinit cel mai mare vis al său. Soprana a devenit mamă. Femeia nici măcăr nu bănuia că naşterea copilului îi va aduce un nou salt în carieră.

"Cu patru ani în urmă când s-a născut Duțu copilasul meu, un pic balanța hormonala s-a schimbat, de aia si vocea s-a schimbat, am trecut la o voce mai acută și am trecut la repertoriul de soprano dramatică, lirico-dramatică", a zis soprana Diana Axentii.

Acum Diana Axentii este stabilită în Roterdam, Olanda. Soprana spune că se întoarce acasă cu drag ori de câte ori are ocazia, unde este alintată de părinţi şi de cei dragi.

"Sarmale, eu întotdeuna le gătesc când vine acasă, îi pun sărmăluțele gata, asta îs gata numaidecît. Sarmalele la noi îs ceva care și la dânsa îs preferate. Mămăliguța cu friptură, asta îi tot ceva foarte preferat, acolo nu mănâncă de astea", a precizat mama sopranei Maria Axentii.

Deși multe dintre visele ei au devenit deja realitate, soprana îşi mai doreşte să ajungă la concursul Covent Garden din Marea Britanie.

Lasă un comentariu