Pavel Filip: Moldova ar trebui să preia experiența Liechtensteinului în sistemul educațional

Embed:

Moldova ar trebui să preia experiența Liechtensteinului în sistemul educațional, care presupune că în cadrul instituțiilor de învățământ, elevii beneficiază atât de instruire teoretică cât și practică. Sunt declarațiile premierului Pavel Filip, care astăzi a avut o întrevedere cu omologul său din Liechtenstein, Adrian Hasler. Ultimul a declarat că Liechtensteinul este gată să ofere sprijin pentru trecerea la noul sistem. 

"Experienţa deosebită pe care o are Liechtensteinul în domeniul educaţiei. I-am vorbit domnului prim-ministru că educaţia pentru Republica Moldova este o prioritate. Ne dorim şi noi la fel ca Liechtensteinul să avem un sistem de educaţie bine dezvoltat", a declarat premierul, Pavel Filip.

Liechtensteinul nu dispune de resurse naturale, iar, după părerea mea, principalul factor care a contribuit la dezvoltarea ţării noastre este domeniul educaţional. Oamenii tineri, bine instruiţi şi care au o calificare foarte înaltă reprezintă o contribuţie la creşterea economică a unui stat, de aceea Liechtensteinul va contribui şi în continuare la îmbunătăţirea acestui domeniu în Republica Moldova.

În cadrul întrevederii, cei doi premieri au vorbit despre mediul de afaceri din Republica Moldova, dar și despre atragerea investitorilor din Liechtenstein în țara noastră, în special în domeniul financiar bancar.În timpul aflării în Republica Moldova, premierul Adrian Hasler va merge la câteva obiective care beneficiază de finanțare din partea Serviciului de Dezvoltare din Liechtenstein.

Este prima vizită a unui prim-ministru al Liechtensteinului în țara noastră.

Lasă un comentariu