Potrivit IMAS, doar patru partide ar putea accede în Parlament. Care sunt acestea

Embed:

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, doar patru partide ar accede în Parlament. Fotoliile de deputat ar putea fi ocupate de aleşi ai PSRM, PAS, PDM şi PCRM. Cel puţin, asta arată datele unui sondaj realizat de IMAS. 

Potrivit cercetării, patru partide ar accede în viitoarea legislatură, iar printre acestea nu s-ar afla două dintre cele mai influente formaţiuni din ultimii ani - PL și PLDM.

Aproape 32 procente din numărul celor intervievaţi au declarat că vor vota cu Partidul Socialiștilor, iar 13,4 la sută - cu Partidul Acțiune și Solidaritate. Favoriți la ocuparea fotoliilor de  deputat sunt și candidații PDM, pentru care vor vota peste 13 la sută dintre alegători. La limita pragului electoral se află Partidul Comuniștilor.

Sondajul mai arată că Partidul Platforma DA, condus de Andrei Năstase, nu va accede în Parlament. Sub pragul de șase la sută se află și formaţiunea Partidul Nostru, condusă de Renato Usatîi. Mai puţin de trei procente ar acumula Partidul Șor, PPEM şi PL.

Pentru PLDM şi Partidul Unităţii Naţionale, al cărui președinte de onoare este Traian Băsescu, şi-ar da voturile mai puţin de un procent.

Peste 28 de procente dintre respondenţi au declarat că PSRM ar putea îmbunătăţi situaţia în ţară, iar 13 la sută cred că acest lucru îl poate face PDM. 11,5 procente cred în PAS.

Amintim că, potrivit Codului Electoral, alegerile parlamentare ar urma să aibă loc în perioada 30 noiembrie 2018 – 28 februarie 2019. 

Lasă un comentariu