Proiect de anvergură la inițiativa PDM. În Capitală va fi construită ARENA CHIȘINĂU, un complex cultural-sportiv ultramodern

Embed:

În viitorul apropiat, ţara noastră va putea găzdui concerte, evenimente sportive, conferinţe şi expoziţii de talie mondială. Acest lucru va fi posibil după ce în Capitală va fi construită Arena Chișinău, un complex cultural-sportiv ultramodern.

Proiectul de anvergură urmează să fie realizat la iniţiativa Partidului Democrat, care a prezentat, astăzi, un design aproximativ al viitoarei Arene.

Potrivit preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, Arena Chişinău va avea o suprafață de zece hectare, o capacitate de aproximativ cinci mii de locuri pe scaune și până la 1.200 de locuri de parcare. De asemenea, scena şi tribunele vor fi mobile. 

"Vorbim despre o arenă care poate găzdui activități și sportive și sociale precum congrese, convenții, expoziții inclusiv concerte.  Această arenă va avea și unele elemente adiacente și anume o piscină olimpică pentru evenimente internaționale. Tot ceea ce presupune aqua park pentru copii în interior. Elemente legate de terenuri de tenis, tobogane și tot ce e necesar pentru copii", a declarat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Şeful legislativului susţine că valoarea proiectului se ridică la 50 de milioane de euro, iar cheltuielile vor fi acoperite, în mare parte, de investitori, contribuția statului fiind minimă. 

"Noi în bugetul Republicii Moldova, în acest an deja, am prevăzut 100 de milioane de lei ca și contribuție pentru arenă. Este o sumă pe care noi am prevăzut-o. Statul pe lângă acea contribuție trebuie să asigure terenul, iar restul investitorul să vină cu finanțare proprie", a menționat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Lucrările de construcție ar putea începe deja la mijlocul acestei veri, însă doar după ce vor fi organizate licitații la nivel internațional. 

"Am avut și discuții cu mai mulți potențiali investitori și dezvoltatori de astfel de proiecte.  Există o stabilitate politică, există o stabilitate economică, există o creștere economică există o creștere și a potențialului economic. Avem nevoie de o astfel de infrastructură", a afirmat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Proiectul este susţinut de președintele Comitetului Național Olimpic, Nicolae Juravschi, care susţine că, datorită acestei Arene, sportul moldovenesc se va dezvolta. 

"Având așa edificiu sportiv vom putea organiza multe competiții internaționale la care vor veni mulți oaspeți, va veni multă lume și vor afla multe despre Moldova.  Intenția este și de a face un bazin de înot ceea ce este necesar plus  o infrastructură pe terenul adiacent.  Este un lucru foarte și foarte pozitiv sincer vă spun că și acum am emoții", a spus președitele Comitetului Național Olimpic, Nicolae Juravschi.

Iniţiatorii proiectului afirmă că Arena Chişinău va fi construită în aproximativ un an printr-un parteneriat de tip public-privat.

Lasă un comentariu