Scandal la şedinţa CMC. Consilierii s-au certat timp de cinci ore, dar nu au aprobat niciun proiect

Embed:

O nouă şedinţă a Consiliului Municipal Chişinău s-a lăsat, astăzi, cu scandal. Întrunirea a durat cinci ore, timp în care aleşii municipali s-au certat între ei, dar nu au aprobat niciun proiect.

Astfel, cu două luni înainte de noile alegeri, mai multe probleme din Capitală rămân a fi nesoluţionate. Nemulţumiţi de modul în care decurge şedinţa, liberalii au părăsit sala.

"Solicităm ca şedinţa asta să se încheie, să se facă o altă şedinţă, unde să fie discutate chestiunile importante ale municipalităţii. Noi mai departe, în balamucul acesta nu participăm. Vă mulţumesc", a spus preşedintele fracţiunii PL, Ion Cebanu.

Consilierii liberali au părăsit sala în semn de protest, fiind nemulţumiţi de faptul că a fost modificat un proiect care a fost anterior aprobat. Ceilalţi aleşi susţin, însă, că PL a început deja campania electorală.

"Se creează părerea că, într-adevăr, cineva a intrat în campanie electorală", a afirmat consilierul PSRM, Petru Burduja.

Trei liberali au revenit, totuşi, în sală, aşa că şedinţa a continuat. Nu a durat, însă, mult până la izbucnirea altor certuri. În timp ce consilierii discutau despre proiectul de cumpărare a 50 de autobuze noi în Capitală, liberalul Iurie Topală a propus ca o parte să fie cu două uşi, iar restul cu trei. Socialiştii s-au arătat, însă, împotrivă şi l-au acuzat pe Topală că ar avea interese personale, întrucât gestionează o rută de autobuze. 

"Eu văd că doamna Eugenia cunoaşte în medicină, în învăţământ, dar se bagă şi în autobuze. Îmi pare bine că ea pricepe în toate şi eu îi doresc succes, dar vreau să îmi spun şi eu părerea", a menționat consilierul PL, Iurie Topală.

Între timp, aleşii au fost întrebaţi dacă partidele pe care le reprezintă au decis deja dacă vor înainta sau nu un candidat la alegerile locale anticipate. Majoritatea consilierilor au declarat că nu au reuşit să discute despre acest subiect cu colegii de partid.

"Nu e stabilită încă o candidatură şi nici nu cunosc care este poziţia partidului, în prezent", a precizat consilierul PLDM, Adrian Culai.

"Eu nu ştiu ce planuri are PCRM în acest domeniu. Dar, dacă de vorbit de mine, cred că la aceste alegeri eu nu o să particip", a zis consilierul PCRM, Vasile Chirtoca.

Luni, Comisia Electorală Centrală a decis că alegerile anticipate din Chişinău şi Bălţi vor avea loc pe 20 mai. Atunci, locuitorii celor două municipii îşi vor alege primarii, care vor avea mandate de doar un an. Componenţa Consiliilor Municipale va rămâne, însă, neschimbată până în 2019, când va expira mandatul aleşilor locali. 

Lasă un comentariu