
Ceremonia restrânsă de la Casa Albă a fost oficiată de către președintele Curții Supreme.
La ceremonia de învestire au participat Michelle Obama și cele două fiice ale cuplului prezidențial. Cea de-a doua solemnitate se va desfășura în această seară, pe treptele Capitoliului, în fața a circa 800.000 de oameni. Obama va jura pe două biblii: una a fostului președinte Abraham Lincoln, și alta, care i-a aparținut lui Martin Luther King. După jurământ, președintele Statelor Unite va susține un discurs, iar apoi - o mare defilare pe străzile Washingtonului. Barack Obama este al 44-lea președinte al Statelor Unite, dar și primul lider de culoare al țării. Acesta a câștigat alegerile prezidențiale în noiembrie 2012 și se va afla la cârma statului timp de 4 ani.