Sute de locuitori din satul Bulboaca stau cu teamă în propriile locuințe. Pe mai multe case au apărut fisuri din cauza trepidațiilor produse de maşinile de mare tonaj

Embed:

Sute de locuitori din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, stau cu teamă în propriile case. Oamenii se plâng că locuinţele lor riscă să se prăbuşească, din cauza trepidațiilor produse de maşinile de mare tonaj, care circulă pe drumul principal din sat. Aceştia susţin că pe unele case deja au apărut fisuri, iar o familie chiar s-a pomenit cu tavanul surpat.

Acum câteva zile, membrii familiei Popescu din satul Bulboaca au trăit spaima vieţii. Într-o cameră din casa lor s-a prăbuşit tavanul, după ce, spun ei, pe lângă locuinţă ar fi trecut mai multe camioane supraîncărcate.

"La orele 06.00 dimineaţa s-a auzit un zgomot foarte mare, s-a format aici, am avut un dulap plin cu veselă, suvenire copiilor, foarte multe lucruri am avut, foarte bune, s-a distrus tot, dacă eram în momentul acesta în camera aceasta că e mai luminoasă, eram toţi aici şi dormeam, nu eram vii niciunu",a spus locuitoarea satului Bulboaca, Oxana Popescu.

În urma incidentului s-au speriat şi pe cei doi copii ai femeii.

"Când am intrat erau bucăţi mari, nu se vedea nimic, era colb. - Te-ai speriat când ai văzut asta? - Da, l-am strigat şi l-am chemat pe tata", a zis locuitorul satului Bulboaca, Igor Popescu.

Între timp, mai mulţi vecini ai familiei Popescu spun că pe casele lor au apărut fisuri.

Autorităţile locale susţin că, pentru a soluţiona această problemă, ar trebui să fie construit un drum de ocolire, care să nu treacă pe lângă casele oamenilor.

"În zona de risc sunt circa 100-150 de gospodării în total. Avem o sumedenie de cariere în raionul Anenii Noi, volum mare de prundiş şi nisip se încarcă. O să ne adresăm la autorităţile publice centrale de ramură să găsim o soluţie", a afirmat consilierul local din Bulboaca, Roman Gapeev.

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Economiei, Anatol Usatîi, a declarat că reprezentanţii instituţiei vor analiza situaţie pentru a identifica o soluţie.

Lasă un comentariu